Interesant documentar,foarte bine ca se tiñe in viata aceste invataminte ale unui mare calugar,,Arsenie Boca.Felicitari
Vor 16 Tage
Flory Pridgen
Foarte frumos,Dumnezeu sa il odihneasca in pace acolo sus unde este,adica printre ingeri.
Vor Monat
Pie S. D. 9ss
Doamne ajuta! Minunat documentar!
Vor Monat
Sant Domni
Dedicatie speciala pentru comuna butea judetul IASI Romania miclauseni butea multa sanatate Pace liniste
Vor Monat
Maria Maxim
Mulțumesc pentru informație ☮️ 🙏
Vor Monat
Don Roberto 2017
Felicitări pentru documentar. Aveți și o arhivă a documentarelor mai vechi? Caut un documentar (Dosar România) pe care l-am văzut în 2018 dar nu-l mai găsesc nicăieri! Mă puteți ajuta să-l regăsesc ?!?
Vor year
Paraschiva Ghenescu
Hristos a inviat Multumim Pace si sanatate tuturora
Vor 2 Monate
Daniel Medrea
„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos și care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinţei Lui. În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceștia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.” 2 Corinteni 2:14-17
Vor year
Veronica Vargalui
Chiar mă gândesc cum a putut să facă lucruri peste Lume !
Vor 4 Monate
bEandit
Un film documentar foarte reusit care m-a readus la intalnirea cu Sfantul ( pentru mine) Parinte. Nu intamplator mi-a aparut in feed , desi nu urmaresc continut specific , insa stiu ca trebuie sa merg sa vizitez chilia Parintelui si poate biserica Draganescu ( usor scary pictura lui) dar ma intereseaza ce as simti fiind acolo. La Prislop i-am simtit prezenta. Nu este intamplatoare nici aparitia Parintelyi in viata mea acum, inte-un noment in care caut claritate. Felicitari celor care au realizat acest film si naratorului, mi-a placut mult « povestea ».
Vor Monat
Ciprian Nejneru
Cine a fost Arsenie Boca ? După mine a fost popă altceva ce a fost? Când mă duc undeva Arsenie Boca e peste tot .Ce a făurit sau făcut în viața asta de se tot vorbește de dânsul ?A făcut minuni ? A fost pușcăriaș ,lumea ajunge acolo și nu se mai indreapta el cum so îndreptat ?acum e mort și a scăpat de iadul de pe pământ lăsați Omu in pace ! Nu îl mai puneți în tabloid.A fost un om ca toți oamenii acusa e plecat și nu se mai întoarce Dumnezeu să-l ierte co fost bun ! Da acuma nu mai e .
Vor 2 Monate
TAU ANA MARIA
Arsenie Boca a fost un om a carui misiune in viata a fost, ceea pe care a manifestat o ; este modul discret prin care d zeu se manifesta, trimitandu si mesageri pentru restabilirea echilibrului in momentele de inflexiune; vzi definitia , semnificatia cuvantului Teodor; NIMIC FARA DUMNEZEU !!! DAR SA NU UITAM CA : CE ESTE FRUMOS , PLIN DE IUBIRE, PREDESTINAT, SI LUI D ZEU II PLACE !
Vor 4 Monate
Tudorel Prepelita
Părintele Arsenie Boca este un ales a lui Dumnezeu să mai întoarcă poporul român la credință. L-am văzut la Iași la Sfânta Parascheva,se închina la Icoana din partea dreaptă , a lui Iisus m-am dus după dânsul dar sa dat după stâlp și a dispărut. Este printre noi tainic. Exact Cum a spus sfinția sa.
Vor year
Chisu
Sa dat după stîlp....vai vai Ce vorbești ?
Vor 4 Monate
Constanta Oprea
PARINTELE ARSENIE ESTE UN SFÂNT. ....SFANTUL NOSTRU.......🙏🙏🙏😇❤❤... ...🦄
Vor 10 Monate
Maria Mihaela Iamandi
Vizionez si mă întreb oare câți oameni cunosc rolul autosugestiei induse ? Dar a autosabotării inconștiente ? Dar si bazele psihologiei (elementare)? ( Păi daca in mintea ta "știi" că trebuie să mărturisești toate păcatele , cum să nu-ți induci inconștient o barieră in calea reușitei la examen )?
Vor Tag
Maria Bertean
DE CE, ÎNCĂ NU ESTE CANONIZAT, SFÂNTUL ARDEALULUI, PĂRINTELE ARSENIE BOCA ????? CINE SE OPUNE , CANONIZĂRII UNUI SFÂNT CA ARSENIE BOCA !!! 🙏🙏🙏
Vor Monat
Skadoosh
Salut! Cine se ascunde in spatele acestei voci? Si daca poate sa imi spuna daca a dublat in ceva desene.
Vor 4 Monate
Daniel Medrea
„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos și care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinţei Lui. În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceștia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.” 2 Corinteni 2:14-17
Vor year
Cornelia Mateuca
🙏
Vor 3 Monate
MsMery
Frumoase ,documentare
Vor 3 Monate
Dana Nitoi
Doamne Tata Ceresc vino si te salasluieste intru noi Curataste bunule toata spurcaciunea Mantuieste bunule sufletele noastre AMIN🙏
Vor year
Daniel Medrea
@ALEX SCHAUM „Pocăiţi-vă dar și întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” Faptele Apostolilor 3:19
Vor 3 Monate
Daniel Medrea
@ALEX SCHAUM Vll
Vor 3 Monate
ALEX SCHAUM
Ll
Vor 3 Monate
ALEX SCHAUM
Ml
Vor 3 Monate
ALEX SCHAUM
Mllml
Vor 3 Monate
Știrbu
Doamne ajuta! Amin!❤️🙏
Vor 4 Monate
Mihaela Chirila
Hristos s-a inaltat !!!🌸🌷🌿⚘🌹☘💙💛❤🦜🕊🌾🥀🍁🌱💮🌳🍀🌳😢🙏
Vor 2 Monate
Georgy'kitchen
Mulțumesc m-am abonat 💙
Vor 3 Monate
Virginia Ioanes
Doamne ajuta amin
Vor 4 Monate
Vali Mihai
Te- a urmărit, Tânăr Drag,Duhul Sfântului Părinte ,Marele Arsenie Boca,te- a urmărit,fiind prea aproape de propria- ți ființă in tot periplul tau duhovnicesc,pt că odată cu fiecare prezentare și petec din Ființa lui dumnezeească,a Marelui Zian, AM SIMȚIT- O SI NOI TOȚI,ascultand și privind cu nesaț aceste descoperiri de taină! El ,Sfântul Ardealului,ne da a ne împărtăși din dulceața SFINTENIEI de sus! Slavă Lui pt toate!
Vor 6 Monate
Chisu
@Vali Mihai Dumnezeu a gîndit Dumnezeiește cînd a zis Domnului Dumnezeului Tău să te închini și numai lui..Apocalipsă 22 v 6...la 10 Cînd ioan era în insula patmos îngerul Domnului ia spus despre lucrurile care incă nu sau văzut..ioan sa aruncat la picioarele lui să ise închine...dar îngerul Domnului la Oprit...și ia spus..fereștete să faci așa ceva...! Și eu sunt ùn înpreună lucrător cu tine .. Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai lui... Îngerul nu a pretins ca ioan să se închine lui...dece aceia care normal ar trebui Săi ducă pe calea mîntuiri.. Săi îndrume spre Cristos Ei au pretențiea ca Omul să Se închine înaintea lor..și le mai recomandă și pe alți .. La care să se închine..că ăia sunt sfinți ? Dnv.nu știți că că Dumnezeu este GELOS ? Deutronom 4 v 15 Fincă n* ați văzut niciun chip în ziua cînd va vorbit Domnul din mijlocul focului La horeb .vegheați.cu luare aminte asupra Sufletilor voste V 16 ca nu cunva să vă stricați și să vă faceți un Chip Cioplit sau vreo înfățișare a vreo unui idol Sau Chipul vreo unui Om sau Chipul unei femeie .. V 24 Căci Domnul Dumnezeul Tău este un foc mistuitor un DUMNEZEU GELOS !!! Credeți că acuma nu este valabil ? Dumnezeu este același .el nu se înschimbă ! Sfîntul cuvînt spune să ascultăm mai mult de Oameni ? Sau de Dumnezeu.? Cei care vă învață fel de fel de învățături ne..Biblice..vă Propovăduiesc O Altă Evanghelie..știți ce spune Sft.Apostol Pavel despre O altă Evanghelie ? Cit.Galateni 1 v 6 începînd. Mă mir că că treceți așa de repede dela cel ce va chemat prin Harul lui Hristos la O Altă Evanghelie....nu dor că este O altă Evanghelie ..dar sunt uni care vă tulbură și vor să Răstorne Evanghelia lui Hristos...chear dacă ar veni cineva dintre noi să vă propovăduiască O altă Evanghelie ..sau un Înger din Cer dacă ar veni să nul primiți..să fie Anatema .lepădat...caut eu să fiu plăcut în naintea Omenilor ? Dacă aș căuta să plac Òmenilor naș fi Robul lui Hristos..Evanghelia propovăduită de mine nui de Obîrșie Omenească..nici nu am primit de la vreun Om ci mia fost descoperită De Domnul nostu isus Hristos..întrebarea E .au propovăduit Apostoli Ucenici Domnului.ca Omeni să se închine la Maria mama Domnului.? Sau la așa ziși sfinți ? Sau la paraschiva sau la moște ? Sau sau etc..dece popa vă propovăduiește O altă Evanghelie ? Cînd Dumnezeu înterzice așa ceva ? Iar cine se lasă de aseminea învățături popa le zice că se lasă de dreapta Credință se face SECTARI . Citiți vă rog ..Matei 23 v 15 Vai de voi Cărturari și farisei Fățarnici .voi închideți Omenilor Înpărăția Cerurilor Voi nu intrați ..iar pe cei ce vor să intre nui lăsați.. Le spune că a se Pocăi .nu iÎnseamnă să te lași de dreapta Credință .te poți pocăi și așa ..cum..cu țuică De prune și vin și cu coniac și cu nu știu mai ce ? Vă întreb..dnv știți că mulți Preoți sau lăsat de așa zisa Dreapta Credință..și sau Pocăit ? Preoți Convertiți cu sediul la Lugoj ? Ei au făcut ce au făcut Preoți în Timpul Domnului isus citiți Faptele Apostolilor cap.6 .. Cuvîntul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult la îerusalim ..și O mare mulțime veneau la credință Dumnezeu să se îndure și de dnv..să faceți ca aceia Să vă lăsați de acelea învățătur ne Biblice și să faceți și dnv.la fel.. Să îl primiți pe isus ca Domn și Mîntuitor..pînă nui Prea tîrziu..Dumnezeu să vă ajute. Vă doresc multă sînătate dnv.și familiei dnv. Ò zi bună !!!
Vor 4 Monate
Vali Mihai
@Chisu știi ce a zis Iisus Hristos lui Apostolului Petru,când a dat să gândească omenește:" Înapoia mea ,satano, că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu"
Vor 4 Monate
Chisu
@Vali Mihai dna....aveți grijă de asfel de învățături Care nu sunt în acord cu Sfînta Scriptură...lăsați Sfinți...nu vă închinați la nuciun Sfînt...numai lui Dumnezeu....lui ise cuvine toată Cinstea Slava și Gloria În veci de veci...pentru a avea O relație sfîntă cu Dumnezeu..nui nevoie de Inter mediar...vă puteți adresa direct lui Dumnezeu Tatăl și fiului ...Mîntuitorul Dnv...și a Lumi întregi .fără niciun întermediar..Isus Hristos este cel care șa dat Viața pe Crucea din Golgota Nu Boca nu popa nu ( așa ziși sfinți părinti popi morți ) Nu alți numiți Sfinþi ..ce Singurul Mijlocitor inte Om și Dumnezeu .Domnul Isus El este jerfa de răscumpărare pentru Omenire...nu este nici un Altul Mijlocitor nici Maica Domnului nici paraschiva Nici Dumitru cel nou.nici nici...nimeni...mai mult Dumnezeu .înterzice închinarea la alcineva decît lui Dumnezeu..citiți.Ecxod 20 cele 10 porunci.. A 2 a să nu vă faceti niciun Chip cioplit cici O asemînare a lucrurilor din cer sau pămint..să nu te închini înaintea lor....apoi ca să știti cine este mijlocitorul..? 1 ioan 2 v 1 Copilașilor vă scriu aceste.. Lucruri ca să nu păcătuiți . Dar dacă cineva a păcătuit Avem la Tatăl un Mijlocitor. Pe Isus Hristos cel ne prihănit.. Acum să vedem dacă mai este încă cineva .ca mintuitor.( înafară de isua ) 1 Timotei 2 v 5 Căci este UN ..SINGUR DUMNEZEU . Și este un SINGUR MIJLOCITOR.. Între Dumnezeu și Omeni .OMUL ISUS HRISTOS..!!! V 6 Care sa dat pe sine însuși ca preț de răscumpărare...pentru toți.. Ați văzut cine este singurul Mijlocitor..? Nui Boca aesenie..nui Maria mama Domnului. Nus popi morți.. Nici un așa numiți Sfinți .. Nimeni decăt Dnl..Isus . El este Singurul mijlocitor.. Dna..numeni nu are dreptul să facă el O Regulă .făcută de el..! Trebuie respectată regula pe care Dumnezeu a Făcut..ier sft.Apostol Pavel spune...să nu treceți peste ce este scris...dnv.nu vă dați seama că el vă face să Vă închinați la nu ști nimeni la ce numai lui Dumnezeu ul Vel Adevărat nu ? Pentru că Ei fac tot felul de Obiecte pe care vile vinde pe Bani.ca să vă închinați la ele..dna. Vați dus vreo dată cu Biblia la popa să îl întrebați ..unde scrie.? Să vă arete ..ca săvă inchinați la maica Domnului Sau la sfinți care dnv.iați înșirat că trebuie să te adresezî ? Eu sunt convins că nu ați fost la popa să îl întrebați..eu am fost ...acolo la ei la teologie Unde erau mai mulți..și am dus Biblia cu mine și leam zis să îmi arete unde scrie.. Și au zis că nu scrie...dar miau arătat O carte mare Catechism și au zis că acolo scrie...leam arătat ce scrie în Apocalipsa 22 unde scrie să nu adaugați și nimica să nu scazi din ceia ce scrie..în cartea aceasta.. Cine va adăuga sau va scădea Dumnezeu îi va adăuga și îi va scădea dreptul dela pomul vieți . Deci să știți că pentru mîntuirea Omului este suficientă Biblia .nu e nevoie de adaus tradiții Nici Catechisme nici datini Strămoșești pe care Dumnezeu lea încriminat . Spunînd..ați desfințat frumosa poruncă alui Dumnezeu...ca să țineți datinile voste...dna..învățătura care nu se găsește în Sfinta Scriptură..este Erezie .O minciunâ...cercetați Scripturile că consider că În ele veți găsi Viața vă cătăciți pentru că nu cercetați scripturile..a spus Isus..nu a spus că vă rătăciți pentru că nu ascultați de popa.nici de sfînta tradiție .. Dumnezeu să vă lumineze ca să ascultați de Cuvîntul lui Dumnezeu..!!!
Vor 4 Monate
Vali Mihai
@Chisu Dragule,un sfânt nu reprezintă altceva in istoria ortodoxiei,decât " un Iisus Hristos,multiplicat",căci nu Gheorghe l sau Nicolae fara Iisus Hristos în inima lor,nu ar fi devenit Sf.Gheorghe sau Sf.Nicolae niciodată.Dumnezeu , Iisus Hristos este PURTAT de sfinți și nu ai cum sa- L minimalizezi pe Domnul, ci din contra Îl mărturisești prin zecile de mii de Sfinți, Îi propovăduiești Slava și măreția.Caci nimic nu Ii este mai plăcut lui Dumnezeu,ca odihnă lui în sfinții săi! Nu te teme,Domnul ne- a lăsat aceste Vase ale Sale ,acești trăitori sfinți ,numai ca să ne fie noua mai aproape,mai la îndemână tainele cerești ,căci El nu mai vine printre noi decât în chipul Sfinților,al trăitorilor care îi pregătesc culcuș cald în inima lor,inima lor care se face SCAUN SI TRON al lui Dumnezeu ,pt noi cei mici și înguști cu simțirea și trăirea!Apropie- te ,cu toată inima ta de sfinți și vom câștiga,părtășia cu Dumnezeu ,Cel din Santa Treime, pe Maica Domnului și tot cerul! Amin.
Vor 4 Monate
Chisu
Vali Mihai...nu îți dai seama ce vorbești ? Ați fâcut din Boca Dumnezeu..? Nu te temi de Dumnezeu. ?
Vor 4 Monate
Dragos Ladaru
Amin.
Vor 6 Monate
Gheorghe Malinici
Mulțumim pentru tot. Doamne ajuta, in aer, apa și pe uscat
Vor year
Iulian Vasilache
Felicitări realizatorilor
Vor year
Tania Tania
Frumos asta emisiune
Vor 4 Monate
Mirica Iuliana
🙏🙏🙏
Vor year
Ana Ana
Amin!
Vor Tag
Dorina Tudor
Doamne mă simt singură iamă lângă tatăl meu nu mai vreau nimic nici un bărbat vreau langa tatăl meu și lângă cei dragi mie nu mai vreau să trăiesc
Vor Monat
Mihai Barbu
Bun documentar
Vor 2 Monate
Eugenia Driscu
Este la schitul Chirpăr din Sibiu un călugăr care seamănă in toate cu părintele Arsenie.
Vor 2 Monate
Sotea Ionuț
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi nevrednicii și păcătoșii robii tăi
Vor 3 Monate
Daniel Medrea
„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” 2 Petru 3:9-10
Vor 2 Monate
Maria Mihaela Iamandi
Înainte de toate cred ca ar trebui sa vă lămuriți ce/cine este Dumnezeu . Adică sa vă fie foarte clară in minte noțiunea.aceasta.
Vor Tag
Daniel Medrea
@Monica Robu „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Voi Mă veți chema, și veți pleca; Mă veți ruga, și vă voi asculta. Mă veți căuta, și Mă veți găsi dacă Mă veți căuta cu toată inima.” Ieremia 29:11-13
Vor 16 Tage
Monica Robu
,,, ,,
Vor 16 Tage
Daniel Medrea
@stroh sprite E Geru dar se merita
Vor Monat
Slavița Mimi
Doamne ajută !! O zi de miercuri binecuvântată tuturor credincioșilor vă doresc din suflet și multă lumină de la Tatăl nostru cel Ceresc .Amin.✝️🙏😇
Vor 6 Monate
mihai muscalu
@Costel Comoroteanu eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
Vor 3 Monate
John Smith
@Costel Comoroteanu ajuta-ne oameni bun sa se destepte unu ca tine care crede in ceva ce nu exista. Da cu reveneala si trezirea din visare si iluzii.
Vor 4 Monate
Costel Comoroteanu
Ajută ne Sfinte, Părinte Arsenie Boca.Să ne rugăm pentru toată lumea.
Vor 4 Monate
George Zahanagiu
"Cu voia părintelui " pe ce lume trăim chiar dacă comentez la o postare de acum 5ani aș vrea,să mai scriu despre această postare în care această femeie cu batic pe cap din clip din minutul 1:24 până la minutul 1:28 aproximativ ea crede ca este chemarea parintelui așa susține cum poți gândi așa când ști că Dumnezeu există cum poți fi așa de naiv te rog cel ce citesti mesajul Dumnezeu poate te va face să mă scoți pe mine din naivitate s-au să spui ca ești la fel ca femeia de naiv si eu la fel pt că nimeni nu știe adevarul Dumnezeule ai milă de noi toți amin
Vor year
Irinel Baciu
pocaitule 😄
Vor 2 Monate
Lousia Cer
🙏🇷🇴🇲🇩
Vor year
Daniel Medrea
„Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar și, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” Matei 26:26-28
Vor 6 Monate
brutanian adrinim
a trebuit sa treaca 235 de ani sa intelegeti ce am vrut sa va spun despre democratie. ca daca ma ma droghez sau ma imbat sau fac sex, asta nu inseamna ca ma inchin la iele, dece? pt ca la un moment dat, ma plictisesc si le abandonez..
Vor 5 Monate
Alex A
ADEVARUL DESPRE MOARTEA PARINTELUI ARSENIE BOCA SI CE SA INTAMPLAT LA INMORMANTAREA DIN 4 DECEMBRIE 1989 : : https://youtu.be/Vdboj1dfEmg
Vor year
Sanda Balaianu
OAMENI BUNI, OAMENI DRAGI, nu REALIZAȚI, ce AM AVUT, CE AVEM pe ACEST PĂMÎNT SFÂNT AL ROMÂNIEI, AL NEAMULUI ROMÂNESC, CÎȚI SFINȚI, A DĂRUIT BUNUL DUMNEZEU, ROMÂNIEI ȘI ROMANILOR!
Vor 10 Monate
Sanda Balaianu
A ți adus acasă, în fiecare casa, urmele pasilor SFÂNTULUI PĂRINTE ARSENIE BOCA, UCENICUL SFÂNTULUI PROOROC IOAN BOTEZĂTORUL, INAINTEMERGATORUL DOMNULUI IISUS HRISTOS!!!
Vor 10 Monate
Iany Varga
MINUNATE LOCURI BINE CUVÂNTARE DE BUNUL NOSTRU DUMNEZEU AMIN .
Vor Monat
Sant Domni
Dedicazie speciala pentru parintele arsenie boca e un om sfint Dar avea legaturi cu dumnezeu ognipotene misericordia in viata lui care il ilumina in viata il visa pe dumnezeu ognipotene misericordia care il ilumina acuma e sfint in cer patria Celeste paradiso Celeste cattolica Cristiana cattolica Cristiana di San Pietro di Roma cattolica Cristiana face minuni pe pamint la prislop a fost omorat spinzurat de un copac de comunisti socialisti Romania Bucarest sitto internet e sfint in cer
Vor 4 Monate
Veronica Vargalui
Bravo!
Vor 4 Monate
V I
Mulțumesc cu recunoștință pentru armonia din tot și toate. Acest documentar contribuie armonios informațiilor din viața mea. Felicitări celor care au contribuit la realizarea acestuia.
Vor 4 Monate
Lena Lena
Langa mormantul lui Arsenie Boca am simtit o stare de fericire fara nici un motiv...a stiut parintele ce imi lipsea..dar era o zi obisnuita si am putut sta in liniste pe banca de langa mormant..
Vor year
Chisu
Lena Lena vați salutat ? Nu so supărat cînd tea văzut...? Țea cotat...că avea Duh de ghicire așa se auzea. !
Vor 4 Monate
NINA AURA
Ce frumos
Vor 5 Monate
Nicolae Petrica
q
Vor year
Mariana Andronache
MULTUMESC....
Vor year
DINU Vasile
Dar am sa ma rog si eu odat cu dimineata parinte si am sa ajung si eu odat dar sper ca cu rugamintele dumneara parinte o sa fie bn amin
Vor 3 years
claudia
Fereascä domnul de visur
Vor 4 Monate
Nicolae Calin
exact ...pe acolo am mers...pt. ca o iubeam si ma bucuram ca a venit langa mine...apoi si-a aratat ..alte ..fete....si ma parasit.....D.ne ajuta..ne...!
Vor year
Petrisor Dragoi
Unde găsești cei mai mulți inculți? La genul ăsta de documentare.
Vor 4 Monate
Daniel Medrea
„Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui și-L împiedică să v-asculte! Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge și degetele, de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni și limba voastră vorbește nelegiuiri.”
Vor year
Daniel Medrea
@Sabah Cristina Sabau „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar și, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” Matei 26:26-28
Vor 6 Monate
Sabah Cristina Sabau
Z x s/41233
Vor 6 Monate
Gabriela Caltea
Doamne iată-ne pe noi păcătoși și nevrednici robi tai 😭ajută-ne Doamne Dumnezeul nostru 😭dă-ne răbdare, înțelepciune, credință sa trecem peste toate necazurile care se abat asupra omenirei. Ajutai Doamne pe ce care sunt în război dă-le putere, credință și biruinta😭Amin! 😭🙏🙏🙏Părintele nostru Arsenie Boca este un mare Sfânt trimis de bunul Dumnezeu pe acest pământ sa ne învețe sa fim mai buni, mai iertător, mai înțelepți și mai ales sa ne iubim uni pe alți cum și domnul nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu ne iubește pe noi toți. Amin! 🙏🙏🙏🙏
Vor 5 Monate
Elena Arustei
Amin
Vor Monat
Doru Simescu
Credința în Dumnezeu este alinarea sufletului 🙏
Vor year
Chisu
@Gheorghita Mihaiu dnle. Dnv.nu știți că Boca este mort ? Cu ce să te ajute un Om mort ? Nici să îți duci valiza nu te poate să te ajute dar să îți ierte păcatele...nic atîta nu ștî că Numa Dumnezeu poate să țile ierte ? Nu știi că cine a murit pe Cruce pentru păcatele tale ? Ai crezut că Boca sa jerfit pentru Omenirea întreagă ? Lasăl pe Boca să dormă nul deranja.!!!
Vor 4 Monate
Daniel Medrea
@Florin Sasu „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat și ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” Tit 2:11-14
Vor 5 Monate
Florin Sasu
Ddffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff Jan 10 te rugam r ții cu adevărat la toate nivelurile de tot felul de tot felul de tot felul
Vor 5 Monate
Esti Grozav
Excelent ce a lămurit domnul doctor despre acest individ
Vor 5 Monate
SORIN NIȚĂ
CE ANUME ??
Vor 4 Monate
Veronica Vargalui
Au fost multi Sfinți , multi care au vrut bine Romanici ! Păcat că alții au distrus,o !
Vor 4 Monate
Chisu
Veronica Vargalui .dnă.sfinți nu te mîntuiesc ..ori cîți ar fi .dacă cineva este sfînt . Ala e sfînt pentru el nu pentru tine...tu personal trebuie să trăiești O viață în frică și respect pentru Dumnezeu nu Boca sau alți..ei nu te pot ajuta cu nimic .cu atît mai mult cînd sunt ßi . MORȚI .Dece le mai ceri ajutor ? Cerei ajutor lui Dumnezeu el să te ajute să îl slujești pînă ești încă în viață după ce mori Poți să plătești la popa în fiecare źi părăstase pentru mort .că e eczact cum ai face masaj la un picior de lemn ca săi circule singele mai bine..e la fel si cu părăstașul ...!!
Vor 4 Monate
Lili Apostol
🤗🤗🤗
Vor 5 Tage
Doru Doru
Un reportaj de excepție a vieții părintelui Arsenie Boca,trimisul Domnului pe acest colț de rai numit România. Doamne ajută-ne și dă-ne Doamne sănătate la toată familia și tuturor celor care au mare nevoie de sănătate. Respect pentru acest reporter de excepție și cu o coregrafie încărcată de de o energie transmisă de părinte.
Vor 4 Monate
Andreea și Răzvan - slăbit, sport, sănătate -
ZILE BINECUVÂNTATE în ȚĂRISOARA NOASTRĂ-GRĂDINA MAICII DOMNULUI 🙏🏻🙏🏻🙏🏻❤️ BUNĂTATE, SĂNĂTATE, SMERENIE🙏🏻 RESPECT TUTUROR și să APRECIEM TOT CE NE ÎNCONJOARĂ 🌞🌈🌧❄️🌙🌳🌲🍂🍁🌾🕊🌏🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Vor 3 Monate
Romeolucian Popa
sociologic.... deci definitiile sunt corecte filologic au legatura in aceiasi ierahie consideram formele de comunicare in care intra si filologia....in momentul cind si filologia si elemntele m a t e m a t i c i l o r..se afirma in intelegere ce devine i n t e l e p c i u n e....si ca elemntele comunicarii sociologic.. daca a c e p t a m comventia stiinta ce face raportarile si analizeza c o m v e n t ii ce devin d e f i n i t i i... deci ce este definitia .. sa precizam ca este o explicatie in r e z u m a t ....ce aflam in orice si oricum o luam da atentie ce este stinga ce este drepta ce este sus ce este jos...... a f l a m ca NEGATIONISMUL si o data cu negationismul apare ce teologiile afirma o n o u t a t e ce este aceptata inspecial de buna voie ce data sa a f l e spre afalare unor parti m a r i sociologie ea este se pote spune inbratisata de marile parti sociologie deci eevidentel si pe care se bazeza si statisticile... ce este mic ce este mult ce este putin ce face c a l c u l cu specificitati A P A R I T I A ORICAREI LUCRARI IN ORICE DOMENIU implica a c e l negatio0nism al trecutuylui istoric al unei p a r t i ce se neaga aducind d e f i n i t ii definiri nou ce pot sau au caracterul de stiintific de dimensiunea sociologica specificata sau specifica... NEGATIONISMUL a facut apariti de masa ce le numim m a r i l e teologii da exact negalionismul a facut sa apara acel si si filosofia deci a c e p t a m ca orice religie teologica este elemnt al unui negationism dar atentie multa atentie o data cu negationismul apar d i s c o r d a n t e l e deci apare d i v e r s i o n i s m u l aceptam a t e i s m u l ca negationism da si aceptam ca orice teologie este o filosofie deci in religii da avem si teologie avem religia da tot religia a t e i s t a da exact daca si deci teologi studiind religiile da in t o a t e gasec f i l o s o f i e si a f l a discordanta da o clamenza discordanta si apare da ...ce e sus si ce e jos unde este stinga si unde dreapta..... ce este ortodoxia ce are filosofie si ce filosofie are c a t o l i c i s m u l cind toti studiosi spun apritia si declarata a catolicismului este evident n e g a t i o n i s m si intra da iar avem discordanta i n d u b i t a b i l a ..... deci dumnezeu da ce de unde il cunosti si se afirma ce pai il iubea si el pe dracu...da dumnezeu ca se spune era fiul si AICI ESTE CHICHITA SI DEZVOLTARII D I S C O R D A N T E DA CE SUNT O P O Z I T I I L E DA SOCIOLIGIE FILOSOFICA DA BA TAICA CE E BINE SI CE ESTE RAU CUM E BINE DA CUM E RAU DE CE ESTE BINE DE CE RAU .. CE E MIC SI CE E MARE ........ am rezumat acel de f a p t daca c o m u n i c i in maSA CU D I S C O R D A N T E OBTII MASELOR DISCORDANTA SI DACA MASELE NU AU NU CA ELE INTELPCIUNE NU PREA AU DAR D A R AU INTELGEREA SI A E X P L I C A T I I L O R CUM APAR LUCRARILE STIINTIFICE EXACT A ELIMINA DISCORDANTA DIN RELATIVIUL DA HAOS ADICA A E L I M I N A INOCENTA NECUNOSTERI SI A EXPLICA TOCMAI ACESTA ORIUNE IN ORICE LUCRARE A N A L I S T I C A DECI SI L O G I C A IN ORICE PROFESIUNE SI MESERIE DA AI ACESTEA DACA NU INTELEGE CE ESTE BINE SI CE ESTE RAU CE NU TREBUIE SA FACA SI CE TREBUIE SA FACA...DA MEDICINA MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE ..DA .. VA AVEA A V E A CAPATA SI ACENTUA FORMA DE DISCORDANTA DE CE U N I C A MATERIE A INCEPUT SA DEVINA M A T E R I E CU 8INTELSUL DE STIINTA A INCEPUT SA SE PREDEA DIDACTIC IN ANI M A T U R I T A T I L O R DAR D A R VEDEM EVEOLTIE DE A FORMA I N T E L E G E R E A EXACT IN MOD E V O L U T I V IN ORICE AN SI NIVEL SCO0LARIZARE DA PREOCUPAREA UNEI LINEARITATI DAR IN TREPTE A N DUPA AN AL EDUCATIEI SI SI SI CE VEDEM CA NIVELUL O DATA STABILIT DUPA VIRSTA BIOLOGICA DEVINE UN EVIDENT NIVEL DE NOU INCEPUT T O T D E A U N A DEZVOLTIND I N T E L E G E R EA DICTIONARUL TEHNICOPROFESIONAL SI LUCRARI E X P L I C A T I V E SUNT ESENTIALE SA NU SE FORMEZE D I S C O R D A N T A DIVERSIONISMUL APARE TOCMAI ELEMNTELOR PUSE IN DISCORDANTA DIVERSIONISMUL ESTE E L CA STIINTA O DISCORDANTA CE ESTE SPECULATA DECI DA A T E N T I E PSIHOLOG SOCIOPSIHOLOG SI MEDIC PSIHIATRU D I S C O R D A N T A CE FACUT SA EXISTE ESTE CEL MAI DISTRUGATOR ELEMNT A L CE NUMIM E D U C A T I E DE ORICE NIVEL AL EI DISCORDANTA APARE DIN EXPRIMAREA NU INTELG A PACIENTULUI SI DACA SE ESPLICA DECI CE NU INTELEGI DECI SE DUCE SPRE CE INTELEGI SA AFLI TU CA P A C I E N T DA CUM ELIMINI DISCORDANTA DIN NU INTELG MATEMATICA ESTE GREA NU INTELG GRAMATICA ESTE GREA NU INTELG...DA DECI MEDIC PEDIATRU ESTE N O R M A L IN LIMITE SA NU INTELGA DA PEDIATRU CE ESTE N O R M A L SA NU INTELGA A T E N T NU TREBUIE PUS SA DEVINA DISCORDANTA A C C E N T U A T A DECI ACEL EXPRESIA DOMNE PARCA AR FI N A U C DA PSIHIATRU P A R CA AR FI N A U C DE CE PAI SA DESCOPERIM AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAFLAM ESTE ESTE N A U C I T DECI EL NU ESTE NAUC IN INTELS BOLNAV DECI INBOLNAVIREA AAAAATENTIUNE MAXIMA SECURITATE N A T I O N A L A IMBOLNAVIREA CINE O FACE SI DECI MAXIM A SECURITATE NATIONALA MEDICINA SI PROTECTIA MUNCII SOCIALE ....AM DETERMINAT MASA ACESTA ESTE N A U C I T A AATENTIE ALRMA MAXIMA DE SECURITATE NATIONALA ALRMA ALRAMA MAXIMA DE SECURITATE NATIONALA AFLAM CINE II NAUCESTE DE CE II NAUCESTE DE CE LE DETELIOREZA E D U C A T I A IN EVOLUTIE ALRMA MAXIMA DE SECURITATE NATIONALA MEDICINA SI PROTECTIA MUNCII SOCIALE SA INTELS PENTRU ORCE EDUCATOR ORICE PROFESOR SECURITATE NATINALA MEDICINA MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE SA NU DEVINA SI PSIHIATRUL SA AFIRME A G R A V A R EPSIHOSOCIOLOGI SA AFIRMA E FORMELE AU INTRAT IN AGRAVARE PRIN NAUCIRE DE MASA A...FORMELE DACA SE A G R A V E A Z A VOM AVEA BOLI PSIHICE SI PSIHIATRICE EVIDENTE IN ACENTUARE. AM REZUMAT ALARMA M A X I M A PSIHOSOCIOLOGIE SECURITATE MEDICINA MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE..... DECI EVOLUTIE P E D I A T R I C A ...SI EVOLUTII CONSIDERATE T I N A R IN FORMA LUI EVIDENTA A T I N E R E T I I INTELEGERILO0R DA A TINERETILOR INTELGERILOR. Romeolucian Popa Romeolucian Popa acum 1 secundă N U M A I REPT N U M A I IN CONDITIA COMVENTIILOR SI CU CONDITIA COMVENTIILOR.IN LIMITIELE CU DELIMITARILE CE LE ARATAM..........................DIDACTICA SI PEDAGOGIA SUNT STIINTE ...........CE DECI FILOSOFIA DUALISTELOR IN O P O Z I T I A LOR.... AU CONDITIILE IN EX0PLICAREA DIDACTICA SI PEDAGOGICA ................ IN EVOLUTIA SI DUPA BIOSUL SPECIFIC AL CLASEI SI GRUPUL IN EDUCATIE SI AVEM GRIJA SA AFLAM SA NU PRODUCEM DISCORDANTA D E ACEEA ......SUNT EXAMENELE SI TOT T O T CE SUNT INTREBARILE DIDACTICE INTREBARILE DIDACTICE SI PEDAGOGICE A J U T A SA INTELGEM MEDIUL SOCIOLOGIC SAU CLASA SAU MULTIMEA IN EVOLUTIE CORECTA EDUCATIONALA.... SA I N T E L E A G A CA ATENT ATENTA SA INTELGA CA ACICI FORTE ATENT SA INTELGA CA FILOSOFIA DUALISTELOR...ALB NEGRU BINE RAU TARE MOALE RECE CALD........CA ELE N U M A I IN CONDITIILE SI CU CONDITIA SE AFLA IN O P OP Z I T I E DA D A R DDDDDDDAAAAAAAAAAAAAAR NUMAi acele conditii in evolutia conditiilor conditionate a i n t e l e g e r i i ii evolutiei i n t e l e g e r i atentie psihosociolog sa nu avem discordanta de m a s a deci imbolnavire de masa deci comandamente diversiuni m u l t mai multa atentie aia ca psopaganda sa nu obtii imbolnavire de masa ca comandant comandament diversiuni ca ca iei m a x i m de sanctiune cu inchisorea cu atent cu precizarea se recomanda singur in celula si deci ce intelege magistrati sanctiunea se efectueazazaaaaaa cu precizarea i z o l a r i si sub urmarire p s i h i a t r i c a. da ca sunt multe hotariri judecatoresc in i z o l a r e da cunditionarile dar d a r cu urmarire p s i h i a t r i c a si psihologul este specializat si sau medic psihologie p s i h i a t r i c a deci cind devin medici si psihologi da deci cind si si si psihosociologi d e v i n exact m e d i c i in rindul celor cu p a r a f a deci aceia a u t o r i z a t i cu autoritate sa fie si m e d i c .... autorizat deci a t e s t a t i da uni numiti medici da alti arhitecti da altii artisti prin filme da atestati altii prin muzica a t e s t a t i dar d a r .....profesori lor au fost tot atitia cit acea comventionala clasa ...educationala...ce vedem a educa insemna comvientiile de a stabili i n t e l e g e r e a pentru a nu avea d i s c o r d a n t a ... si b a z a deci principiul educatiei educatorilor deci si didacticilor in invatatoreleor si apoi a da nivelele didactice ....a t e n t i e sa nu se intimpla discordanta deci sa nu imbolnavim acelea si acelea in e v o l u t i i l e de nivel profesoral...... d e c i materia aa a alba A L B A CE I SE DA COMVENTIA CA ESTE IMENSA IN M A S A SI ACEPTAM CA ESTE ALBA ...SI MATERIA DE MASA CE A C E P T A M CA O NUMIM CONVENTIONAL N E A G R A ...CE PAI ELE SUNT IN OPOZITIE AICI DECI AVETI SI RASPUNSUL FILOSOFIEI SI ORICAREI COMUNICARI CA EVENTUAL O M O L O G OMOLOGAT CHIAR CA OMOLOG C I V I L I Z A T ATENTIE NU PROVAOCATI DISCORDANTA COMANDAMNETUL DIVERSIUNI PROPAGANDA CA LUATI M A X I M INB IZOLARE SUB OBSERVATII DE SPECIALITATE SI COMPETENTA.
Vor Monat
brutanian adrinim
sa ai un milion de motive sa renunti, pt ca nu cumva sa fi tu platitorul vinovatu/lui fauriri iadului.
Vor 5 Monate
Ciprian Ciobanu
Ori noi avem Ceva cu cineva,. Ori cineva are Ceva cu noi..
Vor 2 Monate
Catalinstefan Irimie
Domnule Constantin, până rânduiește Dumnezeu plecarea noastră, nu credeți că ar trebui să facem și ceva de folos ?!?@!?!@!?
Vor year
Valentina Budau
Frumos ducomentar. Doamne ajută ne. Amin
Vor year
Ioana Sasalovics
Am fost si eu la mormântul părintelui Arsenie Boca. Când am ajuns în fața mormântului am început să plâng și nu m-am mai putut opri... iar printre lacrimi i-am mulțumit părintelui Arsenie Boca că mi-a îndeplinit cea mai mare dorință a mea de a ajunge la mormânt și nu singura ci cu fetele mele . NU pot să uit niciodată acea stare de fericire și bucurie. Drumul către părinte dus și întors a fost atât de ușor și frumos ca mereu imi aduc aminte. Îmi doresc să mai ajung odată la părintele Arsenie Boca și în fiecare zi îi rostesc macar o rugăciune. Vorbesc cu părintele și îl simt lângă mine si mereu îi spun cat de fericită ma făcut și că îl iubesc foarte mult. Sa fim toți binecuvântați cu credință și iubire divină. Amin și Amîn ❤❤❤❤❤
Vor 11 Monate
Olli P
Oare din ce an e documentul asta? Pare a fi candva din anii 90.
Vor year
Olli P
@Dan Tocanel OK, multumesc pentru raspuns. Ma uitam dupa masinile vazute, si erau cam vechi. Si in al doilea rand, ma mira mult cum e posibil ca tara asta sa nu faca contabilitatea cu trecutul sau la capitolul 'Luptarorii anticomunisti' in asa fe incat sa elucidam fapturi simple, cum ar fi, unde, in ce casa s-a nascut Arsenie Boca.
Vor year
Dan Tocanel
Cred ca e dupa 2010
Vor year
DINU Vasile
Niciodat nam ajuns la mormantu dimineata nam avut posibilitatea si nici nevoie pana acum parinte dat te rog rugativa si pt mn pt el pt noi liniste so pace fericire casa familie copii amin doamne
Vor 3 years
Fanuica Florin
Legionaru si sfatuitorul Lenutei Ceausescu 🤣🤣🤣
Vor 4 Monate
Dumitru Gal
Azi în aprilie 22 bu mai vorbeşte nimeni de el, nici poty măcar.
Vor 4 Monate
AMIC
Totusi am o intrebare: Isus a fost roman sau ce ? Si cine i-a cerut sa se crucifice? Iar daca s-a crucificat pentru mantuirea lumii cum spune biblia, de ce-i mai judecati pe evrei? Ei nu au facut voia domnului sa-l judece si sa-l crucifice? Si apoi, pentru care lume s-a sacrificat isusul? La Budisti nu a ajuns minunea lui? Dar la musulmani? De asta spun ca aveti o viziune ingusta despre credinta si omenire. Iar amagirea asta cu Arsene Boca numai la un popor usor de pacalit se poate infaptui. Deci stiu ei popii si politicienii sa va tina in amnezie. Mai nou TVR-ul a trecut de la pesedisme,la cele "sfinte" Ca deh, prostimea trebuie tinuta in iluzii,sa mai dea un ban pentru Catedrala Nesimtirii Neamului prost.
Vor 2 Monate
Mariana Andronache
Pana la suflet
Vor year
Rares Mihaila
Nu toți din ortodoxie se vor mântui, nici toți din celelalte religii se vor pierde. Preotul HARsenie Boca
Vor 3 Monate
Rares Mihaila
@Dan Nebunaticul Cele mai scurte trei rugaciuni (9 cuvinte) :Sfântă Cruce, ocrotește-mă. Maică Preacurata, ajută-mă. Doamne Iisuse, miluiește-mă. (PR. HARSENIE BOCA)
Vor 2 Monate
Sanda Balaianu
Mulțumesc, Pelerinului, actorului, îngerului,,,,CONSTANTIN LUPESCU, D,NEI LILI LEMNARU TUTUROR REALIZATORILOR ACESTUI DUMNEZEESC REPORTAJ,,,,FELICITĂRI ! VE,ȚI PRIMI PLATĂ, ȘI,,,RĂSPLATĂ IN CER ȘI PE PĂMÎNT!!!MULTUMIM ACTOR,TEOLOG, NARATOR TV,INGER DRAG AL MAICII DOMNULUI !@
Vor 10 Monate
Luci Luci
Nu mă prea pricep la economie în Dar pun pariu că în spatele acestei
Vor 4 Monate
Ana Tur
D aj mersi sa luam putere
Vor 5 Monate
Otilia Sindila
Frumos documentar. Am să ajung și eu la sf. Mormînt a lui Părintele Arsenie Boca. Doamne Ajută-ne pe toți, Părinte Binecuvîntează - ne pe toți Românii.
Vor year
Tania Tania
Este frumos acolo i-o am fost sunt de la Deva
Vor 4 Monate
George Zahanagiu
@Gabriela Tilger ai scris cu inima Dumnezeu te va înțelege eu te critic așa simt să fi tu si Dumnezeu doar credința și voia lui să biruie naiviatea să dispară de la noi toti si să iubim la fel ca Hristos nu ca sfinți pământeni chiar dacă Hristos a fost pamantea iubirea lui face legia nu el ca om sau Dumnezeu doar iubirea lui poate fi luată ca exemplu restul sf... există doar exemple omenești nu idoli Dumnezeu să î-ți arate calea către el să să-ți dea putere sa o urmezi la fel si mie si la toată lumea de pe pământ pt ca grădina lui eeste necunoscută pt pamanteani la fel ca chipul lui precum iubirea lui la fel sinoastră e bine să crezi in cele 10 porunci pe care nici eu nu le știu pe toate dar poate Dumnezeu mă face să scriu si tu să citești și te pună în pozitie precum am fost si eu si tot pământul să facem voia lui și nu am facuto de aceia Dumnezeu a trimis pe Hristos cu cuvantul si el nea învățat să iubim tatăl nu pe el fiul în fine Dumnezeu stie tot nu eu sau tu să fi iubit omule
Vor year
Gabriela Tilger
Af a fost un fillm interesant deSpre viață ljui arsene boca multumesc doamne ajuta gabriela fRA NKFIJRT AM MAIN TILCERä988
Vor year
Remus Mihalcea
Cîtă salbaticiune
Vor 3 Monate
Elizabeth Balazs
Am fost născută în Ardeal dar n-am auzit de Părintele Arsenie. De vrio 3 săptămîni am descoperit pe YouTube despre Părintele Arsenie .De atunci în fiecare zi caut pe YouTube clips cu Părintele Arsenie. Aş dorii foarte mult să pot vizita mormîntul Părintelui. Vă mulțumesc ptr toate video ce le postați cu Părintele Arsenie. God bless everyone
Vor year
DFL 69
@CaptalnPIanet „Isus i-a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine».” (Ioan 14:6, Cornilescu, 1996)
Vor year
Mircea Ivascu
@CaptalnPIanet Cand apostolul Ioan in Apocalipsa a vrut sa se inchine ingerului care i-a aratat ce va urma sa fie,ingerul i a spus : Fereste -te sa faci asta,inchinate lui Dumnezeu ! Ai citit? Lui DUMNEZEU ,nu la ingeri si nici la oameni !!!!!
Vor year
CaptalnPIanet
@Stefan B si intoarce-te la Dreapta Credinta, la Ortodoxie
Vor year
CaptalnPIanet
@Stefan B tu esti sectar dar sa stii tu ca Dumnezeu lucreaza prin oameni si pe multi ii are ca Sfinti ai sai. Parintele Arsenie Boca este unul dintre ei
Vor year
Ionel Vatasescu
❤👍
Vor year
Veronica Vargalui
Mă bucur ptr tot ce ai spus ,dar mai citește ! De Lucrețiu Pătrășcanu nu spune nimeni a fost Președintele Românie înaintea lui Gheorghe Gheorghiu Dej !De ce nu amintește nimeni de el ?
Vor 4 Monate
Marius Gheorghe
Pătrășcanu a fost ministru al justiției, în guv. Sănătescu! Poate, C. I. Parhon?!
Vor 4 Monate
CORINA 🐉
Foarte interesant 👌
Vor year
Andreea Andreutza
@Constanta Oprea hu
Vor year
Constanta Oprea
Un om deosebit cu suflet mare care a făcut și face bine oamenilor .🙏🙏😇🌿👍
Vor year
Andre The Dragon
Va trebuie ajutor? Arsenie Boca n-are conexiune cu omul sfânt e doar un mirean venerat ca ci se crede un Dumnezeu.
Vor 2 Monate
Canelore Iomesa
Live bună am văzut pe site-ul lor în data asta sa se uite pe aici
Vor 18 Tage
Daniel Medrea
„În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăţi, fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat. și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” Romani 1:20-21, 23, 25
Vor 10 Monate
Rus Romulus
Mulțumesc
Vor year
Flory Pridgen
Minunat documentar si interesant pentru oricine are credinta in bunul Dumnezeu.Felicitari .Dumnezeu sa -I binecuvanteze pe cei care l-au facut.
Vor 5 Monate
Ruxanda Trocea
Dumnezeu nea daruit un sfint bun si desavirsit. Multumesc Domnului ca am fost contenporana cu acest minunat OM SFINT.
Vor 3 Monate
Dan Nebunaticul
Greșit. Poate DRAC "sfint".
Vor 2 Monate
Jdje Ndnrn
de sunt demon jur inaintea voastra prin credinta voastra ca voi sluji maici domnului pentru totdeauna
Vor 10 Monate
Cristian Chiorescu
De ce Putin(măcelarul din est) este lăsat sa facă ceea ce face în Ucraina?
Vor 4 Monate
Traian Ungureanu
HRISTOS A ÎNVIAT!
Vor 3 Monate
Paraschiva Neamtu
Cuviosul Părinte Arsenie Boca este un sfânt a cărui lucrare mistică este ținută in taină de BOR, dar care o va descoperi Dumnezeu la timpul ei. Atunci mulți vor plânge și se vor pocăi.
Vor 5 Monate
Maria Maxim
Cel mai frumos documentar!Mulțumim că ne-ați făcut să trăim un moment dintr-o minunata povestire🇦🇩♥️
Vor 2 years
Cecilia Andrianu
@Daniel Medrea Te îmbrățișez și te fericesc pt cercetare pe urmele părintelui Arsenie,Toti Îngerii Cerului să te protejeze!
Vor 4 Monate
Cecilia Andrianu
Este emotionant și bucuria de a călători pe urmele sfinte ale părintelui cu har de sfint.
Vor 4 Monate
Daniel Medrea
„Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar și, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” Matei 26:26-28
Vor 6 Monate
Gelu Baisan
Da parca suna a bisnis nu vi se pare Ștefan Cel Mare e unic 50 de ani ditai imperiu să-l tina la respect Mohamed Magnificu cum suna?
Vor 5 Monate
kreekcraft din galati
DOAMNE AJUTA
Vor 11 Monate
Gabriela Gaby
Felicitări pentru acest minunat documentar!..
Vor year
Victor Anton Neagu
SA-I DE-A DUMNEZEU SÁNÁTATE !
Vor year
Vasilescu Ileana
Va mulțumim pentru o emisiune foarte frumoasa și foarte interesanta ! Felicitări !
Vor 4 Monate
Zenoviu Pop
@Cornelia Mateuca 5eaera weqta
Vor 3 Monate
Zenoviu Pop
@Cornelia Mateuca 5eaera weqta
Vor 3 Monate
Zenoviu Pop
@Cornelia Mateuca weqt
Vor 3 Monate
Zenoviu Pop
@Cornelia Mateuca weqt
Vor 3 Monate
Veronica Vargalui
Daca faci Emisiune întreabă câte Mănăstiri ?
Vor 4 Monate
Angelian Vasile
Ce nu știu cei de la conducere că Țiriac a cumpărat petrolul romanesc ,în afară de Yazaki,toate sunt ale cucalarilor.
Vor year
Romeolucian Popa
si iar .... mai multi sunt da multe sunt da....masa asta enorma.....ce fac cea mai s t i i n t i f i c a balanta economica da cu sensul o pot e c h i l i b r a cel mai usor cel mai simplu totdeauna marilor reale ...lor valori econumice stiintifice s-au orit sarinduloe in memorie ..aspectul asa de sumplu asa de usor au facut si dat functioinalitate eco0nimiei au puso pe roate si nu pe butuci cum ii invinovatea stringatori de bani si marea enorma crporatie condusa de i d i o t i i istoriei contemporane ba vind astia in toate statele vind astia in tote regiunile ...ba vind idiotiii astia dar cind cind ii da astia cu b o corporttie de vinzatori dar ...ba astia cu bunul simt nu prea le au..ba dar vind acumulind e n o r m e sume dar cu etica morala li sa facut observati..... nu o prea au de parca nu au citit cel mai rezumat sau cea mai rezumata editie a codului comercial..... deci traniii astia multi plini cu vocabular de bala baltit..ba dar plini de....vocabuar ba se spune tiganesc....ba ăplini de suburbanitati.... ba pini de ....... isi pune mina pe cap si incepe si cu degetutele sa le treca prin par....astia din rascoalele istoriei....ba tarni ....ba cum fac astia de uneori o a r m a t a de multime de experti economii........ din multe s t a t e ..ba ce nu facem noi dar pot face ei de le dam dam imboldul de ii electricizam de ... de ii magnetizam ba fac astia inocentii badarani cu limitele normalitatilor rasculatii astia fac cum in luni si ani experti nu pot face dar..d a r au descoperit magnetismul au descoperit evidenta inocentei lor in medii de studii au descoperit electrizarea si au pus pe psihosociologi pe ginduri .....pe analisti pe ginduri pe filosofi pe ginduri ba astia needucatii natiunilor a da nu sunt needucati sunt i n o c e n t i natiunilor ce ani de experti de state...nu pot face psihosociologi au descoperit ca ei ele pot face in zile ba pun balantele economice in cea mai perfecta normalitate de b a l a n t i e r e in zile in saptamini....
KOMMENTARE
Red Carpet
Mare Sfânt Arsenie Boca! 🙏🔥🌸🍃
Vor MonatFlory Pridgen
Interesant documentar,foarte bine ca se tiñe in viata aceste invataminte ale unui mare calugar,,Arsenie Boca.Felicitari
Vor 16 TageFlory Pridgen
Foarte frumos,Dumnezeu sa il odihneasca in pace acolo sus unde este,adica printre ingeri.
Vor MonatPie S. D. 9ss
Doamne ajuta! Minunat documentar!
Vor MonatSant Domni
Dedicatie speciala pentru comuna butea judetul IASI Romania miclauseni butea multa sanatate Pace liniste
Vor MonatMaria Maxim
Mulțumesc pentru informație ☮️ 🙏
Vor MonatDon Roberto 2017
Felicitări pentru documentar. Aveți și o arhivă a documentarelor mai vechi? Caut un documentar (Dosar România) pe care l-am văzut în 2018 dar nu-l mai găsesc nicăieri! Mă puteți ajuta să-l regăsesc ?!?
Vor yearParaschiva Ghenescu
Hristos a inviat Multumim Pace si sanatate tuturora
Vor 2 MonateDaniel Medrea
„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos și care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinţei Lui. În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceștia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.” 2 Corinteni 2:14-17
Vor yearVeronica Vargalui
Chiar mă gândesc cum a putut să facă lucruri peste Lume !
Vor 4 MonatebEandit
Un film documentar foarte reusit care m-a readus la intalnirea cu Sfantul ( pentru mine) Parinte. Nu intamplator mi-a aparut in feed , desi nu urmaresc continut specific , insa stiu ca trebuie sa merg sa vizitez chilia Parintelui si poate biserica Draganescu ( usor scary pictura lui) dar ma intereseaza ce as simti fiind acolo. La Prislop i-am simtit prezenta. Nu este intamplatoare nici aparitia Parintelyi in viata mea acum, inte-un noment in care caut claritate. Felicitari celor care au realizat acest film si naratorului, mi-a placut mult « povestea ».
Vor MonatCiprian Nejneru
Cine a fost Arsenie Boca ? După mine a fost popă altceva ce a fost? Când mă duc undeva Arsenie Boca e peste tot .Ce a făurit sau făcut în viața asta de se tot vorbește de dânsul ?A făcut minuni ? A fost pușcăriaș ,lumea ajunge acolo și nu se mai indreapta el cum so îndreptat ?acum e mort și a scăpat de iadul de pe pământ lăsați Omu in pace ! Nu îl mai puneți în tabloid.A fost un om ca toți oamenii acusa e plecat și nu se mai întoarce Dumnezeu să-l ierte co fost bun ! Da acuma nu mai e .
Vor 2 MonateTAU ANA MARIA
Arsenie Boca a fost un om a carui misiune in viata a fost, ceea pe care a manifestat o ; este modul discret prin care d zeu se manifesta, trimitandu si mesageri pentru restabilirea echilibrului in momentele de inflexiune; vzi definitia , semnificatia cuvantului Teodor; NIMIC FARA DUMNEZEU !!! DAR SA NU UITAM CA : CE ESTE FRUMOS , PLIN DE IUBIRE, PREDESTINAT, SI LUI D ZEU II PLACE !
Vor 4 MonateTudorel Prepelita
Părintele Arsenie Boca este un ales a lui Dumnezeu să mai întoarcă poporul român la credință. L-am văzut la Iași la Sfânta Parascheva,se închina la Icoana din partea dreaptă , a lui Iisus m-am dus după dânsul dar sa dat după stâlp și a dispărut. Este printre noi tainic. Exact Cum a spus sfinția sa.
Vor yearChisu
Sa dat după stîlp....vai vai Ce vorbești ?
Vor 4 MonateConstanta Oprea
PARINTELE ARSENIE ESTE UN SFÂNT. ....SFANTUL NOSTRU.......🙏🙏🙏😇❤❤... ...🦄
Vor 10 MonateMaria Mihaela Iamandi
Vizionez si mă întreb oare câți oameni cunosc rolul autosugestiei induse ? Dar a autosabotării inconștiente ? Dar si bazele psihologiei (elementare)? ( Păi daca in mintea ta "știi" că trebuie să mărturisești toate păcatele , cum să nu-ți induci inconștient o barieră in calea reușitei la examen )?
Vor TagMaria Bertean
DE CE, ÎNCĂ NU ESTE CANONIZAT, SFÂNTUL ARDEALULUI, PĂRINTELE ARSENIE BOCA ????? CINE SE OPUNE , CANONIZĂRII UNUI SFÂNT CA ARSENIE BOCA !!! 🙏🙏🙏
Vor MonatSkadoosh
Salut! Cine se ascunde in spatele acestei voci? Si daca poate sa imi spuna daca a dublat in ceva desene.
Vor 4 MonateDaniel Medrea
„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos și care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinţei Lui. În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceștia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.” 2 Corinteni 2:14-17
Vor yearCornelia Mateuca
🙏
Vor 3 MonateMsMery
Frumoase ,documentare
Vor 3 MonateDana Nitoi
Doamne Tata Ceresc vino si te salasluieste intru noi Curataste bunule toata spurcaciunea Mantuieste bunule sufletele noastre AMIN🙏
Vor yearDaniel Medrea
@ALEX SCHAUM „Pocăiţi-vă dar și întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” Faptele Apostolilor 3:19
Vor 3 MonateDaniel Medrea
@ALEX SCHAUM Vll
Vor 3 MonateALEX SCHAUM
Ll
Vor 3 MonateALEX SCHAUM
Ml
Vor 3 MonateALEX SCHAUM
Mllml
Vor 3 MonateȘtirbu
Doamne ajuta! Amin!❤️🙏
Vor 4 MonateMihaela Chirila
Hristos s-a inaltat !!!🌸🌷🌿⚘🌹☘💙💛❤🦜🕊🌾🥀🍁🌱💮🌳🍀🌳😢🙏
Vor 2 MonateGeorgy'kitchen
Mulțumesc m-am abonat 💙
Vor 3 MonateVirginia Ioanes
Doamne ajuta amin
Vor 4 MonateVali Mihai
Te- a urmărit, Tânăr Drag,Duhul Sfântului Părinte ,Marele Arsenie Boca,te- a urmărit,fiind prea aproape de propria- ți ființă in tot periplul tau duhovnicesc,pt că odată cu fiecare prezentare și petec din Ființa lui dumnezeească,a Marelui Zian, AM SIMȚIT- O SI NOI TOȚI,ascultand și privind cu nesaț aceste descoperiri de taină! El ,Sfântul Ardealului,ne da a ne împărtăși din dulceața SFINTENIEI de sus! Slavă Lui pt toate!
Vor 6 MonateChisu
@Vali Mihai Dumnezeu a gîndit Dumnezeiește cînd a zis Domnului Dumnezeului Tău să te închini și numai lui..Apocalipsă 22 v 6...la 10 Cînd ioan era în insula patmos îngerul Domnului ia spus despre lucrurile care incă nu sau văzut..ioan sa aruncat la picioarele lui să ise închine...dar îngerul Domnului la Oprit...și ia spus..fereștete să faci așa ceva...! Și eu sunt ùn înpreună lucrător cu tine .. Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai lui... Îngerul nu a pretins ca ioan să se închine lui...dece aceia care normal ar trebui Săi ducă pe calea mîntuiri.. Săi îndrume spre Cristos Ei au pretențiea ca Omul să Se închine înaintea lor..și le mai recomandă și pe alți .. La care să se închine..că ăia sunt sfinți ? Dnv.nu știți că că Dumnezeu este GELOS ? Deutronom 4 v 15 Fincă n* ați văzut niciun chip în ziua cînd va vorbit Domnul din mijlocul focului La horeb .vegheați.cu luare aminte asupra Sufletilor voste V 16 ca nu cunva să vă stricați și să vă faceți un Chip Cioplit sau vreo înfățișare a vreo unui idol Sau Chipul vreo unui Om sau Chipul unei femeie .. V 24 Căci Domnul Dumnezeul Tău este un foc mistuitor un DUMNEZEU GELOS !!! Credeți că acuma nu este valabil ? Dumnezeu este același .el nu se înschimbă ! Sfîntul cuvînt spune să ascultăm mai mult de Oameni ? Sau de Dumnezeu.? Cei care vă învață fel de fel de învățături ne..Biblice..vă Propovăduiesc O Altă Evanghelie..știți ce spune Sft.Apostol Pavel despre O altă Evanghelie ? Cit.Galateni 1 v 6 începînd. Mă mir că că treceți așa de repede dela cel ce va chemat prin Harul lui Hristos la O Altă Evanghelie....nu dor că este O altă Evanghelie ..dar sunt uni care vă tulbură și vor să Răstorne Evanghelia lui Hristos...chear dacă ar veni cineva dintre noi să vă propovăduiască O altă Evanghelie ..sau un Înger din Cer dacă ar veni să nul primiți..să fie Anatema .lepădat...caut eu să fiu plăcut în naintea Omenilor ? Dacă aș căuta să plac Òmenilor naș fi Robul lui Hristos..Evanghelia propovăduită de mine nui de Obîrșie Omenească..nici nu am primit de la vreun Om ci mia fost descoperită De Domnul nostu isus Hristos..întrebarea E .au propovăduit Apostoli Ucenici Domnului.ca Omeni să se închine la Maria mama Domnului.? Sau la așa ziși sfinți ? Sau la paraschiva sau la moște ? Sau sau etc..dece popa vă propovăduiește O altă Evanghelie ? Cînd Dumnezeu înterzice așa ceva ? Iar cine se lasă de aseminea învățături popa le zice că se lasă de dreapta Credință se face SECTARI . Citiți vă rog ..Matei 23 v 15 Vai de voi Cărturari și farisei Fățarnici .voi închideți Omenilor Înpărăția Cerurilor Voi nu intrați ..iar pe cei ce vor să intre nui lăsați.. Le spune că a se Pocăi .nu iÎnseamnă să te lași de dreapta Credință .te poți pocăi și așa ..cum..cu țuică De prune și vin și cu coniac și cu nu știu mai ce ? Vă întreb..dnv știți că mulți Preoți sau lăsat de așa zisa Dreapta Credință..și sau Pocăit ? Preoți Convertiți cu sediul la Lugoj ? Ei au făcut ce au făcut Preoți în Timpul Domnului isus citiți Faptele Apostolilor cap.6 .. Cuvîntul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult la îerusalim ..și O mare mulțime veneau la credință Dumnezeu să se îndure și de dnv..să faceți ca aceia Să vă lăsați de acelea învățătur ne Biblice și să faceți și dnv.la fel.. Să îl primiți pe isus ca Domn și Mîntuitor..pînă nui Prea tîrziu..Dumnezeu să vă ajute. Vă doresc multă sînătate dnv.și familiei dnv. Ò zi bună !!!
Vor 4 MonateVali Mihai
@Chisu știi ce a zis Iisus Hristos lui Apostolului Petru,când a dat să gândească omenește:" Înapoia mea ,satano, că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu"
Vor 4 MonateChisu
@Vali Mihai dna....aveți grijă de asfel de învățături Care nu sunt în acord cu Sfînta Scriptură...lăsați Sfinți...nu vă închinați la nuciun Sfînt...numai lui Dumnezeu....lui ise cuvine toată Cinstea Slava și Gloria În veci de veci...pentru a avea O relație sfîntă cu Dumnezeu..nui nevoie de Inter mediar...vă puteți adresa direct lui Dumnezeu Tatăl și fiului ...Mîntuitorul Dnv...și a Lumi întregi .fără niciun întermediar..Isus Hristos este cel care șa dat Viața pe Crucea din Golgota Nu Boca nu popa nu ( așa ziși sfinți părinti popi morți ) Nu alți numiți Sfinþi ..ce Singurul Mijlocitor inte Om și Dumnezeu .Domnul Isus El este jerfa de răscumpărare pentru Omenire...nu este nici un Altul Mijlocitor nici Maica Domnului nici paraschiva Nici Dumitru cel nou.nici nici...nimeni...mai mult Dumnezeu .înterzice închinarea la alcineva decît lui Dumnezeu..citiți.Ecxod 20 cele 10 porunci.. A 2 a să nu vă faceti niciun Chip cioplit cici O asemînare a lucrurilor din cer sau pămint..să nu te închini înaintea lor....apoi ca să știti cine este mijlocitorul..? 1 ioan 2 v 1 Copilașilor vă scriu aceste.. Lucruri ca să nu păcătuiți . Dar dacă cineva a păcătuit Avem la Tatăl un Mijlocitor. Pe Isus Hristos cel ne prihănit.. Acum să vedem dacă mai este încă cineva .ca mintuitor.( înafară de isua ) 1 Timotei 2 v 5 Căci este UN ..SINGUR DUMNEZEU . Și este un SINGUR MIJLOCITOR.. Între Dumnezeu și Omeni .OMUL ISUS HRISTOS..!!! V 6 Care sa dat pe sine însuși ca preț de răscumpărare...pentru toți.. Ați văzut cine este singurul Mijlocitor..? Nui Boca aesenie..nui Maria mama Domnului. Nus popi morți.. Nici un așa numiți Sfinți .. Nimeni decăt Dnl..Isus . El este Singurul mijlocitor.. Dna..numeni nu are dreptul să facă el O Regulă .făcută de el..! Trebuie respectată regula pe care Dumnezeu a Făcut..ier sft.Apostol Pavel spune...să nu treceți peste ce este scris...dnv.nu vă dați seama că el vă face să Vă închinați la nu ști nimeni la ce numai lui Dumnezeu ul Vel Adevărat nu ? Pentru că Ei fac tot felul de Obiecte pe care vile vinde pe Bani.ca să vă închinați la ele..dna. Vați dus vreo dată cu Biblia la popa să îl întrebați ..unde scrie.? Să vă arete ..ca săvă inchinați la maica Domnului Sau la sfinți care dnv.iați înșirat că trebuie să te adresezî ? Eu sunt convins că nu ați fost la popa să îl întrebați..eu am fost ...acolo la ei la teologie Unde erau mai mulți..și am dus Biblia cu mine și leam zis să îmi arete unde scrie.. Și au zis că nu scrie...dar miau arătat O carte mare Catechism și au zis că acolo scrie...leam arătat ce scrie în Apocalipsa 22 unde scrie să nu adaugați și nimica să nu scazi din ceia ce scrie..în cartea aceasta.. Cine va adăuga sau va scădea Dumnezeu îi va adăuga și îi va scădea dreptul dela pomul vieți . Deci să știți că pentru mîntuirea Omului este suficientă Biblia .nu e nevoie de adaus tradiții Nici Catechisme nici datini Strămoșești pe care Dumnezeu lea încriminat . Spunînd..ați desfințat frumosa poruncă alui Dumnezeu...ca să țineți datinile voste...dna..învățătura care nu se găsește în Sfinta Scriptură..este Erezie .O minciunâ...cercetați Scripturile că consider că În ele veți găsi Viața vă cătăciți pentru că nu cercetați scripturile..a spus Isus..nu a spus că vă rătăciți pentru că nu ascultați de popa.nici de sfînta tradiție .. Dumnezeu să vă lumineze ca să ascultați de Cuvîntul lui Dumnezeu..!!!
Vor 4 MonateVali Mihai
@Chisu Dragule,un sfânt nu reprezintă altceva in istoria ortodoxiei,decât " un Iisus Hristos,multiplicat",căci nu Gheorghe l sau Nicolae fara Iisus Hristos în inima lor,nu ar fi devenit Sf.Gheorghe sau Sf.Nicolae niciodată.Dumnezeu , Iisus Hristos este PURTAT de sfinți și nu ai cum sa- L minimalizezi pe Domnul, ci din contra Îl mărturisești prin zecile de mii de Sfinți, Îi propovăduiești Slava și măreția.Caci nimic nu Ii este mai plăcut lui Dumnezeu,ca odihnă lui în sfinții săi! Nu te teme,Domnul ne- a lăsat aceste Vase ale Sale ,acești trăitori sfinți ,numai ca să ne fie noua mai aproape,mai la îndemână tainele cerești ,căci El nu mai vine printre noi decât în chipul Sfinților,al trăitorilor care îi pregătesc culcuș cald în inima lor,inima lor care se face SCAUN SI TRON al lui Dumnezeu ,pt noi cei mici și înguști cu simțirea și trăirea!Apropie- te ,cu toată inima ta de sfinți și vom câștiga,părtășia cu Dumnezeu ,Cel din Santa Treime, pe Maica Domnului și tot cerul! Amin.
Vor 4 MonateChisu
Vali Mihai...nu îți dai seama ce vorbești ? Ați fâcut din Boca Dumnezeu..? Nu te temi de Dumnezeu. ?
Vor 4 MonateDragos Ladaru
Amin.
Vor 6 MonateGheorghe Malinici
Mulțumim pentru tot. Doamne ajuta, in aer, apa și pe uscat
Vor yearIulian Vasilache
Felicitări realizatorilor
Vor yearTania Tania
Frumos asta emisiune
Vor 4 MonateMirica Iuliana
🙏🙏🙏
Vor yearAna Ana
Amin!
Vor TagDorina Tudor
Doamne mă simt singură iamă lângă tatăl meu nu mai vreau nimic nici un bărbat vreau langa tatăl meu și lângă cei dragi mie nu mai vreau să trăiesc
Vor MonatMihai Barbu
Bun documentar
Vor 2 MonateEugenia Driscu
Este la schitul Chirpăr din Sibiu un călugăr care seamănă in toate cu părintele Arsenie.
Vor 2 MonateSotea Ionuț
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi nevrednicii și păcătoșii robii tăi
Vor 3 MonateDaniel Medrea
„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” 2 Petru 3:9-10
Vor 2 MonateMaria Mihaela Iamandi
Înainte de toate cred ca ar trebui sa vă lămuriți ce/cine este Dumnezeu . Adică sa vă fie foarte clară in minte noțiunea.aceasta.
Vor TagDaniel Medrea
@Monica Robu „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Voi Mă veți chema, și veți pleca; Mă veți ruga, și vă voi asculta. Mă veți căuta, și Mă veți găsi dacă Mă veți căuta cu toată inima.” Ieremia 29:11-13
Vor 16 TageMonica Robu
,,, ,,
Vor 16 TageDaniel Medrea
@stroh sprite E Geru dar se merita
Vor MonatSlavița Mimi
Doamne ajută !! O zi de miercuri binecuvântată tuturor credincioșilor vă doresc din suflet și multă lumină de la Tatăl nostru cel Ceresc .Amin.✝️🙏😇
Vor 6 Monatemihai muscalu
@Costel Comoroteanu eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
Vor 3 MonateJohn Smith
@Costel Comoroteanu ajuta-ne oameni bun sa se destepte unu ca tine care crede in ceva ce nu exista. Da cu reveneala si trezirea din visare si iluzii.
Vor 4 MonateCostel Comoroteanu
Ajută ne Sfinte, Părinte Arsenie Boca.Să ne rugăm pentru toată lumea.
Vor 4 MonateGeorge Zahanagiu
"Cu voia părintelui " pe ce lume trăim chiar dacă comentez la o postare de acum 5ani aș vrea,să mai scriu despre această postare în care această femeie cu batic pe cap din clip din minutul 1:24 până la minutul 1:28 aproximativ ea crede ca este chemarea parintelui așa susține cum poți gândi așa când ști că Dumnezeu există cum poți fi așa de naiv te rog cel ce citesti mesajul Dumnezeu poate te va face să mă scoți pe mine din naivitate s-au să spui ca ești la fel ca femeia de naiv si eu la fel pt că nimeni nu știe adevarul Dumnezeule ai milă de noi toți amin
Vor yearIrinel Baciu
pocaitule 😄
Vor 2 MonateLousia Cer
🙏🇷🇴🇲🇩
Vor yearDaniel Medrea
„Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar și, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” Matei 26:26-28
Vor 6 Monatebrutanian adrinim
a trebuit sa treaca 235 de ani sa intelegeti ce am vrut sa va spun despre democratie. ca daca ma ma droghez sau ma imbat sau fac sex, asta nu inseamna ca ma inchin la iele, dece? pt ca la un moment dat, ma plictisesc si le abandonez..
Vor 5 MonateAlex A
ADEVARUL DESPRE MOARTEA PARINTELUI ARSENIE BOCA SI CE SA INTAMPLAT LA INMORMANTAREA DIN 4 DECEMBRIE 1989 : : https://youtu.be/Vdboj1dfEmg
Vor yearSanda Balaianu
OAMENI BUNI, OAMENI DRAGI, nu REALIZAȚI, ce AM AVUT, CE AVEM pe ACEST PĂMÎNT SFÂNT AL ROMÂNIEI, AL NEAMULUI ROMÂNESC, CÎȚI SFINȚI, A DĂRUIT BUNUL DUMNEZEU, ROMÂNIEI ȘI ROMANILOR!
Vor 10 MonateSanda Balaianu
A ți adus acasă, în fiecare casa, urmele pasilor SFÂNTULUI PĂRINTE ARSENIE BOCA, UCENICUL SFÂNTULUI PROOROC IOAN BOTEZĂTORUL, INAINTEMERGATORUL DOMNULUI IISUS HRISTOS!!!
Vor 10 MonateIany Varga
MINUNATE LOCURI BINE CUVÂNTARE DE BUNUL NOSTRU DUMNEZEU AMIN .
Vor MonatSant Domni
Dedicazie speciala pentru parintele arsenie boca e un om sfint Dar avea legaturi cu dumnezeu ognipotene misericordia in viata lui care il ilumina in viata il visa pe dumnezeu ognipotene misericordia care il ilumina acuma e sfint in cer patria Celeste paradiso Celeste cattolica Cristiana cattolica Cristiana di San Pietro di Roma cattolica Cristiana face minuni pe pamint la prislop a fost omorat spinzurat de un copac de comunisti socialisti Romania Bucarest sitto internet e sfint in cer
Vor 4 MonateVeronica Vargalui
Bravo!
Vor 4 MonateV I
Mulțumesc cu recunoștință pentru armonia din tot și toate. Acest documentar contribuie armonios informațiilor din viața mea. Felicitări celor care au contribuit la realizarea acestuia.
Vor 4 MonateLena Lena
Langa mormantul lui Arsenie Boca am simtit o stare de fericire fara nici un motiv...a stiut parintele ce imi lipsea..dar era o zi obisnuita si am putut sta in liniste pe banca de langa mormant..
Vor yearChisu
Lena Lena vați salutat ? Nu so supărat cînd tea văzut...? Țea cotat...că avea Duh de ghicire așa se auzea. !
Vor 4 MonateNINA AURA
Ce frumos
Vor 5 MonateNicolae Petrica
q
Vor yearMariana Andronache
MULTUMESC....
Vor yearDINU Vasile
Dar am sa ma rog si eu odat cu dimineata parinte si am sa ajung si eu odat dar sper ca cu rugamintele dumneara parinte o sa fie bn amin
Vor 3 yearsclaudia
Fereascä domnul de visur
Vor 4 MonateNicolae Calin
exact ...pe acolo am mers...pt. ca o iubeam si ma bucuram ca a venit langa mine...apoi si-a aratat ..alte ..fete....si ma parasit.....D.ne ajuta..ne...!
Vor yearPetrisor Dragoi
Unde găsești cei mai mulți inculți? La genul ăsta de documentare.
Vor 4 MonateDaniel Medrea
„Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui și-L împiedică să v-asculte! Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge și degetele, de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni și limba voastră vorbește nelegiuiri.”
Vor yearDaniel Medrea
@Sabah Cristina Sabau „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar și, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” Matei 26:26-28
Vor 6 MonateSabah Cristina Sabau
Z x s/41233
Vor 6 MonateGabriela Caltea
Doamne iată-ne pe noi păcătoși și nevrednici robi tai 😭ajută-ne Doamne Dumnezeul nostru 😭dă-ne răbdare, înțelepciune, credință sa trecem peste toate necazurile care se abat asupra omenirei. Ajutai Doamne pe ce care sunt în război dă-le putere, credință și biruinta😭Amin! 😭🙏🙏🙏Părintele nostru Arsenie Boca este un mare Sfânt trimis de bunul Dumnezeu pe acest pământ sa ne învețe sa fim mai buni, mai iertător, mai înțelepți și mai ales sa ne iubim uni pe alți cum și domnul nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu ne iubește pe noi toți. Amin! 🙏🙏🙏🙏
Vor 5 MonateElena Arustei
Amin
Vor MonatDoru Simescu
Credința în Dumnezeu este alinarea sufletului 🙏
Vor yearChisu
@Gheorghita Mihaiu dnle. Dnv.nu știți că Boca este mort ? Cu ce să te ajute un Om mort ? Nici să îți duci valiza nu te poate să te ajute dar să îți ierte păcatele...nic atîta nu ștî că Numa Dumnezeu poate să țile ierte ? Nu știi că cine a murit pe Cruce pentru păcatele tale ? Ai crezut că Boca sa jerfit pentru Omenirea întreagă ? Lasăl pe Boca să dormă nul deranja.!!!
Vor 4 MonateDaniel Medrea
@Florin Sasu „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat și ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” Tit 2:11-14
Vor 5 MonateFlorin Sasu
Ddffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff Jan 10 te rugam r ții cu adevărat la toate nivelurile de tot felul de tot felul de tot felul
Vor 5 MonateEsti Grozav
Excelent ce a lămurit domnul doctor despre acest individ
Vor 5 MonateSORIN NIȚĂ
CE ANUME ??
Vor 4 MonateVeronica Vargalui
Au fost multi Sfinți , multi care au vrut bine Romanici ! Păcat că alții au distrus,o !
Vor 4 MonateChisu
Veronica Vargalui .dnă.sfinți nu te mîntuiesc ..ori cîți ar fi .dacă cineva este sfînt . Ala e sfînt pentru el nu pentru tine...tu personal trebuie să trăiești O viață în frică și respect pentru Dumnezeu nu Boca sau alți..ei nu te pot ajuta cu nimic .cu atît mai mult cînd sunt ßi . MORȚI .Dece le mai ceri ajutor ? Cerei ajutor lui Dumnezeu el să te ajute să îl slujești pînă ești încă în viață după ce mori Poți să plătești la popa în fiecare źi părăstase pentru mort .că e eczact cum ai face masaj la un picior de lemn ca săi circule singele mai bine..e la fel si cu părăstașul ...!!
Vor 4 MonateLili Apostol
🤗🤗🤗
Vor 5 TageDoru Doru
Un reportaj de excepție a vieții părintelui Arsenie Boca,trimisul Domnului pe acest colț de rai numit România. Doamne ajută-ne și dă-ne Doamne sănătate la toată familia și tuturor celor care au mare nevoie de sănătate. Respect pentru acest reporter de excepție și cu o coregrafie încărcată de de o energie transmisă de părinte.
Vor 4 MonateAndreea și Răzvan - slăbit, sport, sănătate -
ZILE BINECUVÂNTATE în ȚĂRISOARA NOASTRĂ-GRĂDINA MAICII DOMNULUI 🙏🏻🙏🏻🙏🏻❤️ BUNĂTATE, SĂNĂTATE, SMERENIE🙏🏻 RESPECT TUTUROR și să APRECIEM TOT CE NE ÎNCONJOARĂ 🌞🌈🌧❄️🌙🌳🌲🍂🍁🌾🕊🌏🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Vor 3 MonateRomeolucian Popa
sociologic.... deci definitiile sunt corecte filologic au legatura in aceiasi ierahie consideram formele de comunicare in care intra si filologia....in momentul cind si filologia si elemntele m a t e m a t i c i l o r..se afirma in intelegere ce devine i n t e l e p c i u n e....si ca elemntele comunicarii sociologic.. daca a c e p t a m comventia stiinta ce face raportarile si analizeza c o m v e n t ii ce devin d e f i n i t i i... deci ce este definitia .. sa precizam ca este o explicatie in r e z u m a t ....ce aflam in orice si oricum o luam da atentie ce este stinga ce este drepta ce este sus ce este jos...... a f l a m ca NEGATIONISMUL si o data cu negationismul apare ce teologiile afirma o n o u t a t e ce este aceptata inspecial de buna voie ce data sa a f l e spre afalare unor parti m a r i sociologie ea este se pote spune inbratisata de marile parti sociologie deci eevidentel si pe care se bazeza si statisticile... ce este mic ce este mult ce este putin ce face c a l c u l cu specificitati A P A R I T I A ORICAREI LUCRARI IN ORICE DOMENIU implica a c e l negatio0nism al trecutuylui istoric al unei p a r t i ce se neaga aducind d e f i n i t ii definiri nou ce pot sau au caracterul de stiintific de dimensiunea sociologica specificata sau specifica... NEGATIONISMUL a facut apariti de masa ce le numim m a r i l e teologii da exact negalionismul a facut sa apara acel si si filosofia deci a c e p t a m ca orice religie teologica este elemnt al unui negationism dar atentie multa atentie o data cu negationismul apar d i s c o r d a n t e l e deci apare d i v e r s i o n i s m u l aceptam a t e i s m u l ca negationism da si aceptam ca orice teologie este o filosofie deci in religii da avem si teologie avem religia da tot religia a t e i s t a da exact daca si deci teologi studiind religiile da in t o a t e gasec f i l o s o f i e si a f l a discordanta da o clamenza discordanta si apare da ...ce e sus si ce e jos unde este stinga si unde dreapta..... ce este ortodoxia ce are filosofie si ce filosofie are c a t o l i c i s m u l cind toti studiosi spun apritia si declarata a catolicismului este evident n e g a t i o n i s m si intra da iar avem discordanta i n d u b i t a b i l a ..... deci dumnezeu da ce de unde il cunosti si se afirma ce pai il iubea si el pe dracu...da dumnezeu ca se spune era fiul si AICI ESTE CHICHITA SI DEZVOLTARII D I S C O R D A N T E DA CE SUNT O P O Z I T I I L E DA SOCIOLIGIE FILOSOFICA DA BA TAICA CE E BINE SI CE ESTE RAU CUM E BINE DA CUM E RAU DE CE ESTE BINE DE CE RAU .. CE E MIC SI CE E MARE ........ am rezumat acel de f a p t daca c o m u n i c i in maSA CU D I S C O R D A N T E OBTII MASELOR DISCORDANTA SI DACA MASELE NU AU NU CA ELE INTELPCIUNE NU PREA AU DAR D A R AU INTELGEREA SI A E X P L I C A T I I L O R CUM APAR LUCRARILE STIINTIFICE EXACT A ELIMINA DISCORDANTA DIN RELATIVIUL DA HAOS ADICA A E L I M I N A INOCENTA NECUNOSTERI SI A EXPLICA TOCMAI ACESTA ORIUNE IN ORICE LUCRARE A N A L I S T I C A DECI SI L O G I C A IN ORICE PROFESIUNE SI MESERIE DA AI ACESTEA DACA NU INTELEGE CE ESTE BINE SI CE ESTE RAU CE NU TREBUIE SA FACA SI CE TREBUIE SA FACA...DA MEDICINA MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE ..DA .. VA AVEA A V E A CAPATA SI ACENTUA FORMA DE DISCORDANTA DE CE U N I C A MATERIE A INCEPUT SA DEVINA M A T E R I E CU 8INTELSUL DE STIINTA A INCEPUT SA SE PREDEA DIDACTIC IN ANI M A T U R I T A T I L O R DAR D A R VEDEM EVEOLTIE DE A FORMA I N T E L E G E R E A EXACT IN MOD E V O L U T I V IN ORICE AN SI NIVEL SCO0LARIZARE DA PREOCUPAREA UNEI LINEARITATI DAR IN TREPTE A N DUPA AN AL EDUCATIEI SI SI SI CE VEDEM CA NIVELUL O DATA STABILIT DUPA VIRSTA BIOLOGICA DEVINE UN EVIDENT NIVEL DE NOU INCEPUT T O T D E A U N A DEZVOLTIND I N T E L E G E R EA DICTIONARUL TEHNICOPROFESIONAL SI LUCRARI E X P L I C A T I V E SUNT ESENTIALE SA NU SE FORMEZE D I S C O R D A N T A DIVERSIONISMUL APARE TOCMAI ELEMNTELOR PUSE IN DISCORDANTA DIVERSIONISMUL ESTE E L CA STIINTA O DISCORDANTA CE ESTE SPECULATA DECI DA A T E N T I E PSIHOLOG SOCIOPSIHOLOG SI MEDIC PSIHIATRU D I S C O R D A N T A CE FACUT SA EXISTE ESTE CEL MAI DISTRUGATOR ELEMNT A L CE NUMIM E D U C A T I E DE ORICE NIVEL AL EI DISCORDANTA APARE DIN EXPRIMAREA NU INTELG A PACIENTULUI SI DACA SE ESPLICA DECI CE NU INTELEGI DECI SE DUCE SPRE CE INTELEGI SA AFLI TU CA P A C I E N T DA CUM ELIMINI DISCORDANTA DIN NU INTELG MATEMATICA ESTE GREA NU INTELG GRAMATICA ESTE GREA NU INTELG...DA DECI MEDIC PEDIATRU ESTE N O R M A L IN LIMITE SA NU INTELGA DA PEDIATRU CE ESTE N O R M A L SA NU INTELGA A T E N T NU TREBUIE PUS SA DEVINA DISCORDANTA A C C E N T U A T A DECI ACEL EXPRESIA DOMNE PARCA AR FI N A U C DA PSIHIATRU P A R CA AR FI N A U C DE CE PAI SA DESCOPERIM AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAFLAM ESTE ESTE N A U C I T DECI EL NU ESTE NAUC IN INTELS BOLNAV DECI INBOLNAVIREA AAAAATENTIUNE MAXIMA SECURITATE N A T I O N A L A IMBOLNAVIREA CINE O FACE SI DECI MAXIM A SECURITATE NATIONALA MEDICINA SI PROTECTIA MUNCII SOCIALE ....AM DETERMINAT MASA ACESTA ESTE N A U C I T A AATENTIE ALRMA MAXIMA DE SECURITATE NATIONALA ALRMA ALRAMA MAXIMA DE SECURITATE NATIONALA AFLAM CINE II NAUCESTE DE CE II NAUCESTE DE CE LE DETELIOREZA E D U C A T I A IN EVOLUTIE ALRMA MAXIMA DE SECURITATE NATIONALA MEDICINA SI PROTECTIA MUNCII SOCIALE SA INTELS PENTRU ORCE EDUCATOR ORICE PROFESOR SECURITATE NATINALA MEDICINA MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE SA NU DEVINA SI PSIHIATRUL SA AFIRME A G R A V A R EPSIHOSOCIOLOGI SA AFIRMA E FORMELE AU INTRAT IN AGRAVARE PRIN NAUCIRE DE MASA A...FORMELE DACA SE A G R A V E A Z A VOM AVEA BOLI PSIHICE SI PSIHIATRICE EVIDENTE IN ACENTUARE. AM REZUMAT ALARMA M A X I M A PSIHOSOCIOLOGIE SECURITATE MEDICINA MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE..... DECI EVOLUTIE P E D I A T R I C A ...SI EVOLUTII CONSIDERATE T I N A R IN FORMA LUI EVIDENTA A T I N E R E T I I INTELEGERILO0R DA A TINERETILOR INTELGERILOR. Romeolucian Popa Romeolucian Popa acum 1 secundă N U M A I REPT N U M A I IN CONDITIA COMVENTIILOR SI CU CONDITIA COMVENTIILOR.IN LIMITIELE CU DELIMITARILE CE LE ARATAM..........................DIDACTICA SI PEDAGOGIA SUNT STIINTE ...........CE DECI FILOSOFIA DUALISTELOR IN O P O Z I T I A LOR.... AU CONDITIILE IN EX0PLICAREA DIDACTICA SI PEDAGOGICA ................ IN EVOLUTIA SI DUPA BIOSUL SPECIFIC AL CLASEI SI GRUPUL IN EDUCATIE SI AVEM GRIJA SA AFLAM SA NU PRODUCEM DISCORDANTA D E ACEEA ......SUNT EXAMENELE SI TOT T O T CE SUNT INTREBARILE DIDACTICE INTREBARILE DIDACTICE SI PEDAGOGICE A J U T A SA INTELGEM MEDIUL SOCIOLOGIC SAU CLASA SAU MULTIMEA IN EVOLUTIE CORECTA EDUCATIONALA.... SA I N T E L E A G A CA ATENT ATENTA SA INTELGA CA ACICI FORTE ATENT SA INTELGA CA FILOSOFIA DUALISTELOR...ALB NEGRU BINE RAU TARE MOALE RECE CALD........CA ELE N U M A I IN CONDITIILE SI CU CONDITIA SE AFLA IN O P OP Z I T I E DA D A R DDDDDDDAAAAAAAAAAAAAAR NUMAi acele conditii in evolutia conditiilor conditionate a i n t e l e g e r i i ii evolutiei i n t e l e g e r i atentie psihosociolog sa nu avem discordanta de m a s a deci imbolnavire de masa deci comandamente diversiuni m u l t mai multa atentie aia ca psopaganda sa nu obtii imbolnavire de masa ca comandant comandament diversiuni ca ca iei m a x i m de sanctiune cu inchisorea cu atent cu precizarea se recomanda singur in celula si deci ce intelege magistrati sanctiunea se efectueazazaaaaaa cu precizarea i z o l a r i si sub urmarire p s i h i a t r i c a. da ca sunt multe hotariri judecatoresc in i z o l a r e da cunditionarile dar d a r cu urmarire p s i h i a t r i c a si psihologul este specializat si sau medic psihologie p s i h i a t r i c a deci cind devin medici si psihologi da deci cind si si si psihosociologi d e v i n exact m e d i c i in rindul celor cu p a r a f a deci aceia a u t o r i z a t i cu autoritate sa fie si m e d i c .... autorizat deci a t e s t a t i da uni numiti medici da alti arhitecti da altii artisti prin filme da atestati altii prin muzica a t e s t a t i dar d a r .....profesori lor au fost tot atitia cit acea comventionala clasa ...educationala...ce vedem a educa insemna comvientiile de a stabili i n t e l e g e r e a pentru a nu avea d i s c o r d a n t a ... si b a z a deci principiul educatiei educatorilor deci si didacticilor in invatatoreleor si apoi a da nivelele didactice ....a t e n t i e sa nu se intimpla discordanta deci sa nu imbolnavim acelea si acelea in e v o l u t i i l e de nivel profesoral...... d e c i materia aa a alba A L B A CE I SE DA COMVENTIA CA ESTE IMENSA IN M A S A SI ACEPTAM CA ESTE ALBA ...SI MATERIA DE MASA CE A C E P T A M CA O NUMIM CONVENTIONAL N E A G R A ...CE PAI ELE SUNT IN OPOZITIE AICI DECI AVETI SI RASPUNSUL FILOSOFIEI SI ORICAREI COMUNICARI CA EVENTUAL O M O L O G OMOLOGAT CHIAR CA OMOLOG C I V I L I Z A T ATENTIE NU PROVAOCATI DISCORDANTA COMANDAMNETUL DIVERSIUNI PROPAGANDA CA LUATI M A X I M INB IZOLARE SUB OBSERVATII DE SPECIALITATE SI COMPETENTA.
Vor Monatbrutanian adrinim
sa ai un milion de motive sa renunti, pt ca nu cumva sa fi tu platitorul vinovatu/lui fauriri iadului.
Vor 5 MonateCiprian Ciobanu
Ori noi avem Ceva cu cineva,. Ori cineva are Ceva cu noi..
Vor 2 MonateCatalinstefan Irimie
Domnule Constantin, până rânduiește Dumnezeu plecarea noastră, nu credeți că ar trebui să facem și ceva de folos ?!?@!?!@!?
Vor yearValentina Budau
Frumos ducomentar. Doamne ajută ne. Amin
Vor yearIoana Sasalovics
Am fost si eu la mormântul părintelui Arsenie Boca. Când am ajuns în fața mormântului am început să plâng și nu m-am mai putut opri... iar printre lacrimi i-am mulțumit părintelui Arsenie Boca că mi-a îndeplinit cea mai mare dorință a mea de a ajunge la mormânt și nu singura ci cu fetele mele . NU pot să uit niciodată acea stare de fericire și bucurie. Drumul către părinte dus și întors a fost atât de ușor și frumos ca mereu imi aduc aminte. Îmi doresc să mai ajung odată la părintele Arsenie Boca și în fiecare zi îi rostesc macar o rugăciune. Vorbesc cu părintele și îl simt lângă mine si mereu îi spun cat de fericită ma făcut și că îl iubesc foarte mult. Sa fim toți binecuvântați cu credință și iubire divină. Amin și Amîn ❤❤❤❤❤
Vor 11 MonateOlli P
Oare din ce an e documentul asta? Pare a fi candva din anii 90.
Vor yearOlli P
@Dan Tocanel OK, multumesc pentru raspuns. Ma uitam dupa masinile vazute, si erau cam vechi. Si in al doilea rand, ma mira mult cum e posibil ca tara asta sa nu faca contabilitatea cu trecutul sau la capitolul 'Luptarorii anticomunisti' in asa fe incat sa elucidam fapturi simple, cum ar fi, unde, in ce casa s-a nascut Arsenie Boca.
Vor yearDan Tocanel
Cred ca e dupa 2010
Vor yearDINU Vasile
Niciodat nam ajuns la mormantu dimineata nam avut posibilitatea si nici nevoie pana acum parinte dat te rog rugativa si pt mn pt el pt noi liniste so pace fericire casa familie copii amin doamne
Vor 3 yearsFanuica Florin
Legionaru si sfatuitorul Lenutei Ceausescu 🤣🤣🤣
Vor 4 MonateDumitru Gal
Azi în aprilie 22 bu mai vorbeşte nimeni de el, nici poty măcar.
Vor 4 MonateAMIC
Totusi am o intrebare: Isus a fost roman sau ce ? Si cine i-a cerut sa se crucifice? Iar daca s-a crucificat pentru mantuirea lumii cum spune biblia, de ce-i mai judecati pe evrei? Ei nu au facut voia domnului sa-l judece si sa-l crucifice? Si apoi, pentru care lume s-a sacrificat isusul? La Budisti nu a ajuns minunea lui? Dar la musulmani? De asta spun ca aveti o viziune ingusta despre credinta si omenire. Iar amagirea asta cu Arsene Boca numai la un popor usor de pacalit se poate infaptui. Deci stiu ei popii si politicienii sa va tina in amnezie. Mai nou TVR-ul a trecut de la pesedisme,la cele "sfinte" Ca deh, prostimea trebuie tinuta in iluzii,sa mai dea un ban pentru Catedrala Nesimtirii Neamului prost.
Vor 2 MonateMariana Andronache
Pana la suflet
Vor yearRares Mihaila
Nu toți din ortodoxie se vor mântui, nici toți din celelalte religii se vor pierde. Preotul HARsenie Boca
Vor 3 MonateRares Mihaila
@Dan Nebunaticul Cele mai scurte trei rugaciuni (9 cuvinte) :Sfântă Cruce, ocrotește-mă. Maică Preacurata, ajută-mă. Doamne Iisuse, miluiește-mă. (PR. HARSENIE BOCA)
Vor 2 MonateSanda Balaianu
Mulțumesc, Pelerinului, actorului, îngerului,,,,CONSTANTIN LUPESCU, D,NEI LILI LEMNARU TUTUROR REALIZATORILOR ACESTUI DUMNEZEESC REPORTAJ,,,,FELICITĂRI ! VE,ȚI PRIMI PLATĂ, ȘI,,,RĂSPLATĂ IN CER ȘI PE PĂMÎNT!!!MULTUMIM ACTOR,TEOLOG, NARATOR TV,INGER DRAG AL MAICII DOMNULUI !@
Vor 10 MonateLuci Luci
Nu mă prea pricep la economie în Dar pun pariu că în spatele acestei
Vor 4 MonateAna Tur
D aj mersi sa luam putere
Vor 5 MonateOtilia Sindila
Frumos documentar. Am să ajung și eu la sf. Mormînt a lui Părintele Arsenie Boca. Doamne Ajută-ne pe toți, Părinte Binecuvîntează - ne pe toți Românii.
Vor yearTania Tania
Este frumos acolo i-o am fost sunt de la Deva
Vor 4 MonateGeorge Zahanagiu
@Gabriela Tilger ai scris cu inima Dumnezeu te va înțelege eu te critic așa simt să fi tu si Dumnezeu doar credința și voia lui să biruie naiviatea să dispară de la noi toti si să iubim la fel ca Hristos nu ca sfinți pământeni chiar dacă Hristos a fost pamantea iubirea lui face legia nu el ca om sau Dumnezeu doar iubirea lui poate fi luată ca exemplu restul sf... există doar exemple omenești nu idoli Dumnezeu să î-ți arate calea către el să să-ți dea putere sa o urmezi la fel si mie si la toată lumea de pe pământ pt ca grădina lui eeste necunoscută pt pamanteani la fel ca chipul lui precum iubirea lui la fel sinoastră e bine să crezi in cele 10 porunci pe care nici eu nu le știu pe toate dar poate Dumnezeu mă face să scriu si tu să citești și te pună în pozitie precum am fost si eu si tot pământul să facem voia lui și nu am facuto de aceia Dumnezeu a trimis pe Hristos cu cuvantul si el nea învățat să iubim tatăl nu pe el fiul în fine Dumnezeu stie tot nu eu sau tu să fi iubit omule
Vor yearGabriela Tilger
Af a fost un fillm interesant deSpre viață ljui arsene boca multumesc doamne ajuta gabriela fRA NKFIJRT AM MAIN TILCERä988
Vor yearRemus Mihalcea
Cîtă salbaticiune
Vor 3 MonateElizabeth Balazs
Am fost născută în Ardeal dar n-am auzit de Părintele Arsenie. De vrio 3 săptămîni am descoperit pe YouTube despre Părintele Arsenie .De atunci în fiecare zi caut pe YouTube clips cu Părintele Arsenie. Aş dorii foarte mult să pot vizita mormîntul Părintelui. Vă mulțumesc ptr toate video ce le postați cu Părintele Arsenie. God bless everyone
Vor yearDFL 69
@CaptalnPIanet „Isus i-a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine».” (Ioan 14:6, Cornilescu, 1996)
Vor yearMircea Ivascu
@CaptalnPIanet Cand apostolul Ioan in Apocalipsa a vrut sa se inchine ingerului care i-a aratat ce va urma sa fie,ingerul i a spus : Fereste -te sa faci asta,inchinate lui Dumnezeu ! Ai citit? Lui DUMNEZEU ,nu la ingeri si nici la oameni !!!!!
Vor yearCaptalnPIanet
@Stefan B si intoarce-te la Dreapta Credinta, la Ortodoxie
Vor yearCaptalnPIanet
@Stefan B tu esti sectar dar sa stii tu ca Dumnezeu lucreaza prin oameni si pe multi ii are ca Sfinti ai sai. Parintele Arsenie Boca este unul dintre ei
Vor yearIonel Vatasescu
❤👍
Vor yearVeronica Vargalui
Mă bucur ptr tot ce ai spus ,dar mai citește ! De Lucrețiu Pătrășcanu nu spune nimeni a fost Președintele Românie înaintea lui Gheorghe Gheorghiu Dej !De ce nu amintește nimeni de el ?
Vor 4 MonateMarius Gheorghe
Pătrășcanu a fost ministru al justiției, în guv. Sănătescu! Poate, C. I. Parhon?!
Vor 4 MonateCORINA 🐉
Foarte interesant 👌
Vor yearAndreea Andreutza
@Constanta Oprea hu
Vor yearConstanta Oprea
Un om deosebit cu suflet mare care a făcut și face bine oamenilor .🙏🙏😇🌿👍
Vor yearAndre The Dragon
Va trebuie ajutor? Arsenie Boca n-are conexiune cu omul sfânt e doar un mirean venerat ca ci se crede un Dumnezeu.
Vor 2 MonateCanelore Iomesa
Live bună am văzut pe site-ul lor în data asta sa se uite pe aici
Vor 18 TageDaniel Medrea
„În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăţi, fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat. și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” Romani 1:20-21, 23, 25
Vor 10 MonateRus Romulus
Mulțumesc
Vor yearFlory Pridgen
Minunat documentar si interesant pentru oricine are credinta in bunul Dumnezeu.Felicitari .Dumnezeu sa -I binecuvanteze pe cei care l-au facut.
Vor 5 MonateRuxanda Trocea
Dumnezeu nea daruit un sfint bun si desavirsit. Multumesc Domnului ca am fost contenporana cu acest minunat OM SFINT.
Vor 3 MonateDan Nebunaticul
Greșit. Poate DRAC "sfint".
Vor 2 MonateJdje Ndnrn
de sunt demon jur inaintea voastra prin credinta voastra ca voi sluji maici domnului pentru totdeauna
Vor 10 MonateCristian Chiorescu
De ce Putin(măcelarul din est) este lăsat sa facă ceea ce face în Ucraina?
Vor 4 MonateTraian Ungureanu
HRISTOS A ÎNVIAT!
Vor 3 MonateParaschiva Neamtu
Cuviosul Părinte Arsenie Boca este un sfânt a cărui lucrare mistică este ținută in taină de BOR, dar care o va descoperi Dumnezeu la timpul ei. Atunci mulți vor plânge și se vor pocăi.
Vor 5 MonateMaria Maxim
Cel mai frumos documentar!Mulțumim că ne-ați făcut să trăim un moment dintr-o minunata povestire🇦🇩♥️
Vor 2 yearsCecilia Andrianu
@Daniel Medrea Te îmbrățișez și te fericesc pt cercetare pe urmele părintelui Arsenie,Toti Îngerii Cerului să te protejeze!
Vor 4 MonateCecilia Andrianu
Este emotionant și bucuria de a călători pe urmele sfinte ale părintelui cu har de sfint.
Vor 4 MonateDaniel Medrea
„Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar și, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” Matei 26:26-28
Vor 6 MonateGelu Baisan
Da parca suna a bisnis nu vi se pare Ștefan Cel Mare e unic 50 de ani ditai imperiu să-l tina la respect Mohamed Magnificu cum suna?
Vor 5 Monatekreekcraft din galati
DOAMNE AJUTA
Vor 11 MonateGabriela Gaby
Felicitări pentru acest minunat documentar!..
Vor yearVictor Anton Neagu
SA-I DE-A DUMNEZEU SÁNÁTATE !
Vor yearVasilescu Ileana
Va mulțumim pentru o emisiune foarte frumoasa și foarte interesanta ! Felicitări !
Vor 4 MonateZenoviu Pop
@Cornelia Mateuca 5eaera weqta
Vor 3 MonateZenoviu Pop
@Cornelia Mateuca 5eaera weqta
Vor 3 MonateZenoviu Pop
@Cornelia Mateuca weqt
Vor 3 MonateZenoviu Pop
@Cornelia Mateuca weqt
Vor 3 MonateVeronica Vargalui
Daca faci Emisiune întreabă câte Mănăstiri ?
Vor 4 MonateAngelian Vasile
Ce nu știu cei de la conducere că Țiriac a cumpărat petrolul romanesc ,în afară de Yazaki,toate sunt ale cucalarilor.
Vor yearRomeolucian Popa